Stiri de ultima ora

Cioloș: Suma de peste un miliard de euro alocată Deltei nu se reflectă în bunăstarea populației | Romania Libera

Cioloș: Suma de peste un miliard de euro alocată Deltei nu se reflectă în bunăstarea populației | Romania Libera
Politic
Cioloș: Suma de peste un miliard de euro alocată Deltei nu se reflectă în bunăstarea populației

Copreședintele Alianței USR PLUS, Dacian Cioloş, s-a declarat joi după-amiază „cumva trist" din cauză că suma de peste un miliard de euro alocată prin mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate (ITI) - Delta Dunării nu se reflectă în bunăstarea populaţiei din rezervaţie

04.02.2021 - 20:11

La finele primei întâlniri online organizată pentru conturarea profilului viitorului guvernator al Rezervaţiei, Dacian Cioloş a amintit că în urmă cu câţiva a reuşit să convingă partenerii europeni pentru înfiinţarea ITI-Delta Dunării.

„Sunt cumva trist să văd că destul de puţini bani s-au investit în Deltă efectiv. Este bine că judeţul Tulcea a profitat şi sper că va profita în continuare de faptul că Delta e în cont acolo, dar e important să vedem lucruri în Deltă, nu beton şi asfalt, este părerea mea personală”, a declarat Dacian Cioloş.

El şi-a exprimat speranţa că discuţiile care se vor purta în următoarele săptămâni vor duce la întărirea capacităţii administrative în beneficiul populaţiei.

„Sunt multe comunităţi sărace, comunităţi cu activitate monoeconomică, ce în cont depind foarte mult, aproape exclusiv, de pescuit. Asta nu înseamnă că trebuie oprit pescuitul, ci că trebuie să vedem cum putem să ne asigurăm că oamenii pot avea un trai decent. Eu nu cred că putem găsi soluţii durabile de protejare a mediului, dacă oamenii de acolo nu se simt bine", a mai spus Cioloș. 
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus