Stiri de ultima ora

Barna, întrevedere cu ambasadorul nipon: Japonia, cel mai mare investitor asiatic din România

Barna, întrevedere cu ambasadorul nipon: Japonia, cel mai mare investitor asiatic din România
Politic




Viceprim-ministrul Dan Barna transmite că a avut o întâlnire cu ambasadorul nipon în România, Hiroshi Ueda, în contextul sărbătorii naţionale, marcată pe 23 februarie, ziua de naştere a Împăratului Naruhito.



"Azi, de ziua Japoniei, am avut o întâlnire cu domnul Hiroshi Ueda, ambasadorul nipon în România. Am folosit acest prilej pentru a exprima recunoştinţa României faţă de decizia Japoniei de a introduce ţara noastră în testele pentru medicamentul anti-COVID-19 Avigan. Ca urmare a acestei decizii, foarte mulţi români au reuşit să treacă cu bine fazele critice ale bolii şi s-au putut întoarce la o viaţă normală. Se împlinesc, în 2021, 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre ţările noastre, iar parteneriatul acesta va deveni unul strategic pe toate laturile sale: politică, economică, culturală şi ştiinţifică", a scris Barna, pe Facebook.



El a subliniat importanţa investiţiilor nipone, exprimându-şi speranţa că acestea vor fi menţinute cel puţin la acelaşi nivel în perioada următoare.



"Japonia este cel mai mare investitor asiatic din România. Prezenţa niponă poate fi văzută în activitatea zecilor de companii japoneze sau în evoluţia unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte de infrastructură aflate în construcţie în acest moment: Podul peste Dunăre care se construieşte la Brăila. I-am spus ambasadorului Ueda că sper ca investiţiile nipone să continue cel puţin la acelaşi nivel în perioada următoare", a menţionat Barna.



Guvernul Japoniei a donat în luna iunie a anului trecut un lot de 12.200 de tablete de Avigan (Favipiravir), medicament experimental dezvoltat de o companie niponă şi utilizat în tratamentul afecţiunilor cauzate de noul coronavirus. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)



 



Sursa foto: Dan Barna / Facebook.com  





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus