Stiri de ultima ora

Rihanna e atrasă de băieţii răi. Artista a fost bătută de un fost iubit şi părăsită de altul. Ce iubit controversat şi-a ales acum

Rihanna e atrasă de băieţii răi. Artista a fost bătută de un fost iubit şi părăsită de altul. Ce iubit controversat şi-a ales acum
Monden


După ce a fost bătută de un fost iubit şi părăsită de altul care n-a vrut să facă copii cu ea, cântăreaţa şi-a găsit acum un „Rude Boy“ veritabil, care comite ilegalităţi pe bandă rulantă.



Din lac în puţ. Cam asta este evoluţia vieţii amoroase a lui RiRi (32). Starul pop n-a învăţat nimic din experienţele sentimentale prin care a trecut până acum, de şi-a ales un iubit care stă mai mult după gratii decât în libertate. Vorba lui: „Mersi că m-ai salvat, Ri, eu care-s de-abia ieşit din închisoare“, spunea noul bărbat din viaţa Rihannei, rapperul ASAP Rocky (32), în luna august. Astă vară, cei doi amorezi au filmat împreună două interviuri pentru Vogue şi GQ, în care flirtează nonstop. Iar acum, în decembrie, şi-au confirmat idila afişânduse pe străzile din New York fără să le mai pese de nimeni. Vechi amici, cei doi muzicieni au colaborat în trecut (în 2011, la clipul ei Cockiness şi apoi, în 2013, când au mers împreună în turneu), iar, anul acesta, şi-au transformat relaţia platonică într-una amoroasă. Dar cu ce risc pentru RiRi? În 2019, starul pop spunea în gura mare cât de mult îl iubea ea pe partenerul ei deatunci, miliardarul arab Hassan Jameel.



În singurul interviu despre idila lor de trei ani, Rihanna a recunoscut că nu ştie dacă se căsătoresc, dar că îşi doreşte mai mult decât orice altceva să devină mamă. Din păcate, el n-a acceptat ultimatumul ei de a-i oferi un copil şi s-au despărţit. Iar, dacă membrul uneia dintre cele mai bogate familii arabe şi fostul iubit al lui Naomi Campbell nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor ei, zău dacă o va face actualul ei iubit! Rocky e un băiat de cartier veritabil – în 2006, a petrecut două săptămâni la „răcoare“ pentru trafic de droguri, în 2012, a atacat un om nevinovat, care-l văzuse că se droga într-un magazin, după care i-a caftit şi pe cei doi fotografi care au imortalizat momentul. În 2013, a plesnit o femeie la un festival, în 2016, i-a tras nişte pumni zdraveni unuia în Noua Zeelandă, pentru ca, în ianuarie 2019, să-l pună la pământ pe alt individ, în Toronto. Însă de-abia atacul lui violent din Stockholm, din iulie 2019, l-a făcut celebru.



 În cazul cu pricina, s-a implicat până şi preşedintele Trump, susţinut de prietenul Kanye West şi de fanii rapperului, încercând să convingă autorităţile suedeze să-l elibereze pe bătăuş. După o lună şi ceva de închisoare, ASAP a fost găsit vinovat, a plătit o amendă şi acum îşi găseşte alinarea în braţele Rihannei. Salvatoarea lui. „Sunt dispusă să iubesc din nou. Dar cel de lângă mine trebuie să-mi câştige dragostea“, spunea interpreta hiturilor Diamonds şi Umbrella. Fostul iubit al rapperiţei Iggy Azalea şi-al modelului Chanel Iman n-are cum s-o facă fericită pe Rihanna. E doar o chestiune de timp până să răbufnească din nou individul şi iubita lui să-i fie, cel mai probabil, victimă. După abuzul fizic suportat de cântăreaţă în 2009, când „marea mea iubire“, Chris Brown, şi-a ieşit puţin din fire, am fi zis că diva pop nu va mai accepta un bărbat violent în viaţa ei. Dar ne-am înşelat.



 

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus