Stiri de ultima ora

Interviu Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România: “Mă aşteaptă acasă o admiratoare care mă iubeşte şi e iubită”

Interviu Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România: “Mă aşteaptă acasă o admiratoare care mă iubeşte şi e iubită”
Monden


Prezentatorul emisiunii “Survivor România”, difuzată pe Kanal D, de joi până duminică, de la ora 20, este mai mult decât un tip chipeş.



Povestea lui de viaţă, aşa ne-a scris-o din Republica Dominicană, te captivează precum o carte bună. Un tip deştept, care-ţi răspunde la întrebări mai frumos decât l-ai întrebat tu. Îl ajută experienţa în presă, evident, şi talentul lui în storytelling, lucru pe care l-ai observat, probabil, şi tu, dacă urmăreşti reality show-ul de pe Kanal D. Dar înainte de Survivor şi de presă a fost marea şi meseria spre care s-a îndreptat în tinereţe, cu succes chiar. Background-ul lui Daniel (44) este cel de ofiţer de marină comercială şi inginer de transport maritim, iar asta credea el că va face toată viaţa. Chiar dacă mai are nostalgia voiajelor pe mări şi oceane, Daniel este mulţumit de schimbarea cursului vieţii sale, unul care l-a adus la Viena, acolo unde locuieşte împreună cu iubita lui.



OK! Eşti o prezenţă nouă pe ecrane şi, totuşi, ai o carieră îndelungată în media. Ce ai făcut înainte de Survivor?



Însumez undeva la peste 12 ani de presă scrisă, radio live şi TV, preponderent ca redactor-şef, intervievator şi moderator prezentator de infotainment şi evenimente. Înainte de „Survivor România” am fost pentru 4 ani şi jumătate redactorul şef şi omul cheie al unui proiect media inedit pe piaţa din România, Penny FM. Este un radio live ce se aude, zilnic, în reţeaua magazinelor Penny de la noi, proiect media pornit din viziunea creativă a managementului şi alimentat de priceperea mea în a armoniza şi conduce o echipă de oameni de media români, la Viena, Austria. Transmisiunile se făceau de acolo pentru că eram integraţi într-o reţea internaţională de jurnalişti specializaţi în media POS (point-of-sale). Înainte de acest proiect am fost gazda emisiunii „Business On Air” la Rfi România, unde am dezvoltat, prin interviuri cu vedete, decidenţi şi actori ai agendei publice, poveştile frumoase şi inspiraţionale din antreprenoriatul românesc. Am avut şi doi ani de TV, la Antena 3, cu o emisiune de weekend, un magazin de storytelling de business, explicat cu umor şi infotainment, realizată de o echipă de oameni de media extraordinari. Primul contact cu media l-am avut, însă, cu circa 25 de ani în urmă, la Constanţa, la centrul media din instituţia de marină comercială pe care am absolvit-o.



Apropo de asta, am citit că ai fost tentat de o carieră în marina comercială. Povesteşte-ne despre acea parte a vieţii tale. De ce ai renunţat?



Aşa este, sunt ofiţer de marină comercială şi inginer de transport maritim şi, cel puţin în intervalul de la 12 la 24 ani, eram sigur că voi fi toată viaţa un navigator pe mări şi oceane. După câteva voiaje pe mare, pe nave portcontainer, hai-hui prin Atlantic, peste linia Ecuatorului, am avut o revelaţie că, totuşi, nu e meseria pe care vreau să o urmez mai mult decât aceste călătorii care s-au dovedit, în fapt, iniţiatice şi transformaţionale, pentru ce urma să fac mai târziu. La meseria de ofiţer de marină am renunţat, după ce am parcurs cam dublul milelor din titlul uneia din cărţile copilăriei mele, scrise de Jules Verne, 20.000 leghe (circa 100.000 km). Însă la a merge pe mare, din când în când, nu. Ies pe bărci cu pânze cât de des pot şi câteodată privesc nostalgic, în zare, silueta vreunui cargobot care trece pe lângă mine. Dar sunt împăcat că am luat decizia corectă să schimb spre ceea ce fac acum.







Pentru că vorbim de un show sportiv, care este legătura ta cu sportul? Ai făcut vreun sport de performanţă?



Cu sportul am fost ombilical legat de voinţa şi strădaniile părinţilor care s-au ocupat ca noi, cei trei copii ai lor, să avem acces la sportul de mare performanţă. Mie mi-a revenit înotul, fratelui meu, fotbalul şi surorii noastre mai mici, gimnastica ritmică. Fiecare a parcurs părţi din aceste trasee sportive. Eu am reuşit, până să intru la liceul de marină, în 1990, să conturez un profil de înotător neînvins la, de exemplu, 50 metri bras, la nivel naţional, pe toate grupele de vârstă, şi să fiu un candidat valabil pentru o viitoare olimpiadă. Însă sunt unul dintre adolescenţii acelei perioade care şi-a pierdut potenţialul sportiv în tranziţia post-decembristă a României acelor vremuri. Şi la înot, şi la triatlon sau pentatlon, sau judo, unde am ajuns la centura verde, m-am născut talent şi am murit speranţă, cum se mai spune în comentariul sportiv. Sport însă fac in continuare pentru că am antrenorul perfect, chiar în familie, pe fratele meu, Liviu. Iar în ceea ce priveşte artele marţiale, am privilegiul să mă număr printre membrii unui grup de entuziaşti antrenaţi de un ilustru antrenor, domnul Bogdan Scărlătescu.



Unde este acasă pentru tine, acum? Şi de ce Viena, acolo unde ştiu că locuieşti de cinci ani?



Viena, oraşul fostei glorii imperiale austriece, este un oraş de adopţie pentru mine, o minune de smart city - cum îmi doresc să fie şi Bucureştiul meu - şi oraşul care găzduieşte, astăzi, iubirile mele complete: fiul meu de 16 ani, mama lui (n.r.- fosta soţie a lui Daniel Pavel) şi iubita mea. Acasă este însă România toată, fiecare palmă de suflare românească autentică şi, dacă par cuiva cuvinte desuete, îl invit sau o invit să trăiască, dar realmente, locativ şi identitar, printre străini. Urmele românilor la Viena te fac foarte mândru dacă afli despre ele şi spicuiesc aici, frugal, doar două: cei 3 ani petrecuţi la studii de Mihai Eminescu şi la arătat oraşul, pe îndelete, Veronicăi Micle, şi cele 3 luni din vara - toamna anului 1918, când corpul expediţionar transilvănean din fosta armată imperială austriacă a organizat viaţa oraşului aflat sub asediul unei revoluţii bolşevice care ar fi putut schimba, negativ, soarta Europei, aşa cum o cunoaştem astăzi.



Ce te-a făcut să accepţi propunerea de a prezenta noua ediţie a emisiunii Survivor? Noi presupunem că şi peisajele exotice din Republica Dominicană. Jobul tău este de invidiat!



Mi-am dorit foarte mult să fiu implicat într-un proiect de această magnitudine. Când am fost acceptat, mi s-au tăiat picioarele la propriu: eram la telefon, de la Viena. Fiind pandemie, totul a trebuit să se deruleze prin telefon şi internet. M-am centrat pe obiectivul de mă pregăti cât pot de bine, fizic, psihic şi mental pentru acest minunat proiect. Peisajele exotice îmi erau oarecum cunoscute, din voiajele pe mare. În urmă cu fix 20 de ani, am trecut cu nava, din Europa, spre Brazilia, în largul coastei Dominicane, şi da, le vizualizam, încă de la momentul castingului, aţi intuit foarte bine. (râde) Da, cred că suntem norocoşi, cei care ne ocupăm de „Survivor România”, de aici, de la firul ierbii junglei, să spunem aşa. E un show total, realizat în condiţii sută la sută reale, o provocare cum nu este alta în industria televiziunii.







Şi cum te-a lovit cel mai tare realitatea de la... firul ierbii, după ce ai ajuns în junglă?



Realitatea din teren a fost reprezentată de arşiţa extrem de umedă a tropicelor, care pune o presiune incredibilă pe vocea oricui are de prezentat ceva în acest mediu, cu lavalieră, însoţindu-i pe concurenţi pe traseu, pentru a le comenta evoluţia. Cu atât mai mult, o voce care trebuie să „urce” în comentariul sportiv al unor meciuri de infarct. Totul, într-un decor unde suntem doar oaspeţi, râul, ramul, şerpişorii sau tarantulele fiind locuitorii de drept. Când filmările zilei încetează, poţi asculta vibraţia junglei şi urmări rotirea maiestuoasă, deasupra râului, a vulturilor dominicani. Este o privelişte minunată, într-adevăr.



Ţi-ai testat şi tu, de curiozitate, abilităţile fizice pe vreunul dintre traseele pe care s-au duelat cele două echipe? Ai face faţă, dacă ai fi concurent?



Mă antrenez, în mod cert, mult mai mult aici, în Dominicană, decât o făceam la Viena, unde mergeam la sala de forţă. Am un kit de antrenament pe care mi-l trimite fratele meu, săptămânal, şi cred că aş face faţă la a parcurge traseele noastre, poate chiar cu ceva succes la proba de îndemânare. Însă concurenţii se diferenţiază de noi, ceilalţi, care nu ne confruntăm cu realitatea necesităţii de a supravieţui. Nu am parcurs încă niciun traseu. (râde)



Pe care dintre participanţi i-ai vedea în finala emisiunii?



Judecând după abilităţile sportive... Pe toţi, dacă s-ar putea! Într-un fel, cu toţii sunt câştigători. „Survivor România” este o competiţie sută la sută, în care cei care vor ajunge în finală vor trebui să-şi folosească cel mai judicios abilităţile sportive, însă asta nu e suficient. Este de văzut cum vor face faţă bătăliei cu epuizarea fizică şi cea psihică, cu înstrăinarea de cercul social de acasă, cu foamea... Importante sunt şi jocurile sociale dintre ei, dinamica de grup. Toate acestea, însumate, dau ecuaţia profilului de învingător.



Cum respectaţi normele impuse de pandemie la filmări? Distanţare socială, mască, teste...



Respectăm cu stricteţe măsurile de protecţie recomandate de autorităţi, suntem conştienţi că trebuie să ne protejăm pe noi şi pe ceilalţi. Purtăm măşti, respectăm normele de distanţare. Avem circuite logistice puse la punct, mâncăm şi totul funcţionează perfect.



Cum este atmosfera în Republica Dominicană din punctul ăsta de vedere? Cât de aspre sunt restricţiile, cât de mult a avut de suferit turismul?



Nu prea apucăm să vizităm prea mult din Republica Dominicană, însă, din ce ştiu, turismul a primit lovituri economice ca pretutindeni pe glob. Restricţiile nu sunt atât de aspre ca în Europa, cel puţin nu mai sunt, şi am constatat că au reapărut grupuri de turişti care ies cu catamaranele pe Marea Caraibelor.



Toţi ne întrebăm unde locuiesc cei din echipa de producţie, inclusiv tu, pe perioada filmărilor.



Suntem cazaţi în câteva locaţii aflate în jurul traseelor pe care le puteţi vedea în emisiune, pentru a ajunge uşor la jocuri, atunci când ajung acolo şi concurenţii şi începem să filmăm. Eu mă bucur de o căsuţă cu palmieri împrejur, pusă la dispoziţie, cu generozitate, de managementul proiectului nostru.







Cât de singuri şi expuşi sunt, până la urmă, concurenţii din emisiune? Chiar trebuie să-şi procure singuri hrana? Nu sunt ajutaţi deloc cu adăpostul?



Show-ul “Survivor România” reprezintă un reality autentic, sută la sută, un format de supravieţuire în condiţii extreme de viaţă şi competiţie. Altfel spus, concurenţii au de luptat, din greu, din secunda în care soarele tropicelor îi trezeşte pe insulele lor: cea a Faimoşilor şi cea a Războinicilor. Asta dacă au putut dormi cât de cât liniar, până la răsărit şi nu i-a trezit, forţat, în timpul nopţii, o ploaie specifică latitudinii insulei Dominicane, sau cine ştie ce vizitatori nocturni, din fauna locului. Orice ar mânca, împart la numărul coechipierilor, iar alimentele vin odată cu victoriile la jocurile de recompensă. Şi mai vine hrana din natura înconjurătoare. Concurenţilor le dă de furcă şi epuizarea fizică de după duelurile pe trasee şi, mai ales, cea psihologică, a înstrăinării de sistemul emoţional de care avem toţi nevoie: familie, iubiţi/iubite, cercuri sociale. Legat strict de adăposturi, mecanismul recompenselor a făcut ca, încă de la primul joc, să lupte concurenţii noştri pentru o miză uriaşă: acoperiş şi foc. Şi-au aşternut aşa cum au luptat atunci, să spunem aşa, deci una dintre echipe are un acoperiş rigid, ceilalţi, se descurcă, inovând mereu ceva din ceea ce găsesc în junglă. În concluzie, de la hrană zilnică, la mijloacele necesare traiului zilnic, lemne de foc, etc, toate acestea trebuie să şi le procure singuri.



Cum trebuie să fie, din punctul tău de vedere, profilul concurentului perfect pentru genul ăsta de emisiune?



Reflectez destul de mult la un profil optim de concurent, comentând deja peste câteva sute de dueluri între Faimoşi şi Războinici şi dialogând cu ei, la ceremonii şi la consilii, aşa cum se vede la televizor. Voinţa, dorinţa fierbinte de a supravieţui mental şi fizic, de a-şi depăşi limitele, acestea sunt acele caracteristici care îi duc pe concurenţi cât mai departe în concurs. Forma fizică te ajută pe trasee, dar pare că nimic nu te pregăteşte pentru efortul mixt de pe traseele Survivor. Poate că cel mai apropiat tip de antrenament pentru asemenea trasee ar fi cel clasic de parkour, unde biomecanica corpului suportă torsiuni şi forţări pe care la sala de forţă sau în ringul de lupte nu le întâlneşti. După ce ai înotat, urcat, sărit, târât, treci prin proba de îndemânare, unde încheietura mâinii, coordonarea ochi-mână, jocul de picioare şi, mai ales, respiraţia joacă un rol crucial. Îi admir pe toţi concurenţii pentru modul în care devin zi de zi tot mai oţeliţi, psihic şi fizic – chiar se antrenează suplimentar cel mai mulţi dintre ei. Cu toţii concurează ca nişte gladiatori ai arenelor moderne. Respect total şi necondiţionat, din partea mea, pentru toate strădaniile lor.



Prezenţa ta fizică plăcută ţi-a aduse, deja, numeroase admiratoare. Ce le-ai spune acestora: te aşteaptă sau nu cineva acasă?



Poate că este vorba de mai multă atenţie asupra mea, prin intermediul acestui show fabulos. Şi, ca orice om de media, mă „hrănesc” din pocalul admiraţiei frumosului public şi cred că depinde doar de cum ştii să bei din el - cu recunoştinţă, smerenie şi înghiţituri mici, acest dar fiind o resursă limitată. Le-aş spune că mă aşteaptă acasă o admiratoare care mă iubeşte şi e iubită. Nu poate ea să vadă show-ul în direct, ci doar pe YouTube, fiind la Viena, însă eu zic că mă urmăreşte de la distanţă.



Foto: Kanal D

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus