Stiri de ultima ora

INTERVIU Constantin Cotimanis, actor: „După liceu, am proiectat blocuri şi nişte detalii de la Casa Poporului“

INTERVIU Constantin Cotimanis, actor: „După liceu, am proiectat blocuri şi nişte detalii de la Casa Poporului“
Monden
Constantin Cotimanis povesteşte că drumul spre actorie a fost pavat de experienţele la Liceul de Arhitectură. Tânărul absolvent a fost în echipa de proiectanţi şi arhitecţi care a ridicat multe clădiri în Capitală, însă dragostea pentru teatru s-a născut într-o brigadă artistică.

Constantin „Bebe“ Cotimanis (65 de ani) este un optimist convins. Crede că după ce pandemia va fi de domeniul trecutului, ne aşteaptă la vie en rose, în care vom şti să ne bucurăm de cele mai simple lucruri. Aşa cum se întâmpla în copilărie, când un simplu televizor putea să transforme casa într-un adevărat club al copiilor din mahala. Bebe Cotimanis se întoarce întotdeauna cu nostalgie şi emoţie în anii copilăriei şi ai adolescenţei. Atunci, a luat, fără să ştie,  cea mai bună decizie: a dat admitere la Liceul de Arhitectură, care l-a dus apoi pe calea actoriei. Dar păstrează şi astăzi spiritul unui proiectant serios şi spune că îi place să  înceapă proiecte noi. Tocmai de aceea se simte încrezător  în noua sa  colaborare cu televiziunea Prima TV, după 25 de ani  petrecuţi în curtea Pro TV. „Parcă încep un spectacol nou. Am jucat unul 25 de ani, poate mai joc unul alţi 25 de ani“, spune actorul.

„Weekend Adevărul“: Domnule Cotimanis, cum a fost copilăria în Ferentari?

Constantin Cotimanis: Înainte să ajung în Ferentari, am stat pe strada Mircea Vodă, numărul 2, unde mama avea, chiar la drum, un atelier de croitorie. Acolo era şi casa noastră. Când am împlinit 3 ani, ne-am mutat, pentru că aveam un obicei tâmpit: dimineaţa, când se pregătea micul dejun, ieşeam cu oala de noapte şi mă aşezam pe linia de tramvai. Când mama auzea clopotul de la tramvai, ţipetele şi râsetele vecinilor şi călătorilor zicea: „Iar s-a dus Bebe cu oala de noapte pe linie“. Ca să fugim de acolo, ne-am mutat la o mătuşă, care stătea între strada Viilor şi Calea Ferentari, pe strada Echinocţiului. Ne-am mutat şi pentru că avea curte. Fără voia ei, ne-a făcut mama o copilărie tare frumoasă! Acolo m-am împrietenit cu copiii mahalagiilor, ai ţiganilor din Ferentari. Îmi amintesc că ne luam la bătaie cu săbii făcute din rămăşiţele de talbă de la „Metalica“.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus