Stiri de ultima ora

FOTO Kate Middleton, definiţia eleganţei la înmormântarea Prinţului Philip. Omagiul adus de ea Reginei îndurerate

FOTO Kate Middleton, definiţia eleganţei la înmormântarea Prinţului Philip. Omagiul adus de ea Reginei îndurerate
Monden


Ducesa de Cambridge i-a adus un omagiu văduvei regale la înmormântarea Prinţului Philip din 17 aprilie. Kate Middleton a purtat o bijuterie care a completat perfect întreaga ţinută solemnă, dar de-o eleganţă desăvârşită pe care a purtat-o.



Soţia Prinţului William a atras toate privirile la evenimentul de ieri. Ducesa a purtat un choker din colecţia Reginei Elisabeta a II-a ca omagiu adus acesteia în ziua despărţirii definitive de cel care i-a fost alături Reginei timp de 73 de ani.







Kate a purtat o pereche de cercei din perle asortată la un choker tot din perle, set preferat, la un moment dat, şi de Prinţesa Diana. Bijuteriile ducesei au ieşit în evidenţă, făcând un contrast plăcut cu rochia Roland Mouret în care s-a prezentat Kate la înmormântarea Prinţului Philip.



Semnificaţie aparte a bijuteriilor



Chokerul din perle şi diamant a fost un cadou primit de Regină de la guvernul japonez şi a fost realizat de Garrard, după cum susţine Bijutierul Curţii Regale. Suverana a purtat minunata bijuterie într-o vizită în Bangladesh, în anii '80. Prinţesa Diana a împrumutat colierul pentru călătoria pe care o făcuse, în 1982, în Olanda.



Ducesa Kate a mai împrumutat şi cu alte ocazii colierul. Ea l-a purtat la aniversarea de 70 de ani a mariajului Reginei Elisabeta a II-a cu Prinţul Philip, în 2017. Având în vedere semnificaţia sentimentală a bijuteriei, soţia Prinţului William a considerat-o potrivită pentru evenimentul de ieri, când întreaga lume şi-a luat “Adio!” de la Ducele de Edinburgh.







Cerceii lui Kate au, de asemenea, o semnificaţie aparte – au fost oferiţi cadou de nuntă Reginei de către Hakim al Bahrain, în 1947. Exact ca în cazul colierului, Middleton a mai purtat cerceii şi cu altă pcazie, în 2016. Iar Prinţesa Diana i-a preferat în aceeaşi vizită făcută de ea în Olanda.



Foto - Profimedia

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus