Stiri de ultima ora

Doria Ragland, mama lui Meghan Markle, a jucat un rol vital în Megxit

Doria Ragland, mama lui Meghan Markle, a jucat un rol vital în Megxit
Monden
Mama lui Megan Markle, Doria, pare să fie unul dintre sustinătorii Megxit. FOTO Steve Parsons - Pool / Getty Images

Doria Ragland, soacra prinţului Harry, a fost o oază de linişte pentru cuplul rebel, în contextul agitatei ieşirii din Familia Regale şi părăsirea Marei Britanii.

Stoinică şi cu o loialitate neclintită faţă de fiica şi ginerele ei, Doria Ragland (63 de ani) a apărut ca o influenţă „tăcută, dar continuă”, în spatele deciziei cuplului de a căuta independenţa financiară în America de Nord, relatează DailyMail.

Femeia care i-a insuflat fiicei sale, de la o vârstă fragedă, deviza de a nu face nimic gratuit, a devenit foarte aproapiată şi de prinţul Harry. „Harry se îndreaptă în special către ea atunci când are nevoie de sfaturi. Doria seamănă mult cu Regina - nu se plânge şi nu dă explicaţii niciodată”, a spus o fostă confidentă de-a Doriei. 

Într-adevăr, de când Doria a devenit faimoasă, după ce a fost singura din familia actriţei prezentă la nunta regală, au apărut atât de puţine fotografii cu ea încât mulţi oameni s-au întrebat unde a dispărut.

În afară de câteva imagini surprinse în timp ce îşi plimba cei doi câini, în afara casei sale din Los Angeles sau în timp ce se îndrepta către sala de yoga, unde ţine cursuri pentru vârstnici, Doria a rămas în umbră. 

„Doria şi-a protejat întotdeauna viaţa privată, cu atât mai mult acum. Dar, în ultimele săptămâni, s-a dat peste cap. Se află aproape mereu în preajma cuplului şi vorbesc la telefon constant.”

Meghan, împreună cu mama ei, Doria Ragland şi prinţul Harry la găzduirea unui eveniment dedicat lansării unei cărţi de bucate cu reţete provenite de la un grup de femei afectate de incendiul turnului Grenfell de la Palatul Kensington, în 2018. FOTO Ben Stansall - WPA Pool / Getty Images. 

„Meghan a avut întotdeauna încredere completă în Doria, dar a devenit o alinare şi pentru Harry care şi-a pierdut mama atât de devreme. Doria are o căldură aparte. Este o bucătăreasă strălucită şi este foarte maternă, deşi nu caută atenţie, iar pentru Harry, discreţia şi tăcerea ei înseamnă totul.”

Înainte de logodnă, Harry a descris-o pe viitoarea soacră, într-un interviu, drept „uimitoare”. Când bebeluşul Archie s-a născut, în luna mai a anului trecut, Doria a petrecut şase săptămâni, la Frogmore Cottage, împreuna cu Harry şi Meghan, pentru a-i ajuta să se adapteze cu noul rol de părinţi. 

De asemenea, a fost alături de familie, în America, în vacanţa prilejuită cu ocazia Zilei Recunoştinţei, în noiembrie şi, din nou, de Crăciun, la conacul de 11 milioane de lire sterline de pe insula Vancouver.

Născută în Cleveland, Ohio, în 1956, fiica lui Jeanette, o asistentă medicală şi a lui Alvin, un dealer de antichităţi, Doria era încă un copil când familia sa s-a mutat spre vest, în Los Angeles, în urmărirea visului american. Alvin, un bărbat carismatic, a vândut piese auto şi, mai târziu, şi-a deschis propriul magazin de antichităţi, deşi nu a câştigat niciodată mulţi bani pentru că a fost întotdeauna reticent în a se desprinde de comorile sale.

Moartea sa în martie 2011, la vârsta de 82 de ani, a fost cauzată de un accident ciudat - s-a împiedicat în lesa câinelui său şi s-a lovit cu capul pe trotuar. După moartea sa, Doria a găsit monede de aur în valoare de mii de lire sterline ascunse în buzunarele costumelor.

Doria a fost profund afectată de moartea timpurii a mamei sale. „Acest lucru a determinat-o pe Doria să aibă grijă de corpul ei, lucru pe care i l-a insuflat şi lui Megan”, a explicat confidenta ei. 

„Când Meghan şi Harry au anunţat că vor să renunţe la statuturile lor de membri ai Familiei Regale pentru a fi independenţi financiar, Doria a fost profund atinsă pentru că acesta este crezul ei.”

Doria a absolvit liceul Fairfax din Hollywood, într-un moment în care violenţa şi tensiunile rasiale erau la ordinea zilei. „A făcut parte dintr-un grup elevi de culoare care protesta în mod regulat”, a spus prietena sa apropiată, Jennifer Caldwell. „Avea această frumoasă coafură afro de care era atât de mândră, mereu la modă. Era mereu zâmbitoare, inteligentă şi sociabilă. Doria era foarte conştientă de propria identitate şi avea încredere în ea. Voia să facă ceva măreţ din viaţa ei.”

După o perioadă petrecută în nordul Californiei, „adoptând un stil de viaţă hippy”, culegând lanuri sub soarele arzător, pentru salariul minim, Doria s-a întors la Los Angeles, în 1979, a început să lucreze ca secretară la ABC Studios şi l-a cunoscut pe Thomas Markle, regizorul divorţat, în vârstă de 35 de ani, care lucra la serialele General Hospital şi ulterior Married With Children.

Pentru Thomas a fost „dragoste la prima vedere”. Într-un documentar pentru Channel 5, care a fost difuzat săptămâna trecută, el a povestit cum perechea s-a logodit pe repede-înainte, în 1979, într-o ceremonie budistă. Meghan s-a născut doi ani mai târziu, în august 1981.

Thomas Markle (75 ani), tatăl înstrăinat al ducesei de Sussex, a acordat un interviu, personal şi profund, despre criza dintre el şi fiica sa. FOTO Chanel 5.

Dar căsătoria s-a concretizat doi ani mai târziu, în cea mai mare parte, potrivit lui Thomas, din cauza programului său de muncă încărcat. La un moment dat, avea două locuri de muncă pentru a-şi permite să plătească casa familiei în suburbia din Woodland Hills.

Cei doi copii adolescenţi ai lui Thomas din căsătoria anterioară - Tom Jr. şi Samantha - au venit să locuiască cu ei, iar Doria le-a devenit mama vitregă.

Când Meghan avea 11 ani, tatăl ei a decis să se mute, împreună cu aceasta, într-un apartament în apropierea şcolii private pentru fete „Immaculate Heart” pe care Megan a frecventat-o. Meghan a locuit cu tatăl ei până la 18 ani, când a plecat la universitate. În realitate, deşi separaţi, Doria şi Thomas au rămas prieteni apropiaţi, iar Meghan îşi petrecea sfârşiturile de săptămână cu ambii părinţi.

Doria, hotărâtă să devină independentă financiar, a pornit o afacere de confecţii vestimentare numită A Change Of A Dress. În cele din urmă, afacerea a eşuat, iar Doria s-a reorientat către absolvirea unui master în asistenţă socială la University of Southern California.

Thomas s-a retras din ABC Studios în urmă cu şapte ani şi s-a mutat în oraşul Rosarito din Mexic. Dar a continuat să se vadă cu Doria în timpul călătoriilor sale frecvente în Los Angeles. „Când Tom venea în Los Angeles, rămânea la Doria, deşi ea avea un alt iubit. Au fost întotdeauna cei mai buni prieteni de dragul lui Meghan. Nu a fost niciodată nicio problemă până când Meghan l-a cunoscut pe Harry.”

Într-adevăr, Thomas, Doria şi Meghan au petrecut împreună Ziua Recunoştinţei, în 2016, la puţin timp după ce Meghan începuse să se întâlnească cu prinţul Harry, care a închiriat casa din Beverly Hills, în care nu existau servitori, doar familia. Atunci, Doria şi Meghan au gătit împreună, iar Meghan chiar a postat şi o poză pe site-ul ei, în care apăreau mâinile mamei şi tatălui său reunite în jurul unui bol.

Abia în momentul nunţii, în mai 2018, atunci când Thomas a luat decizia nefericită de a poza pentru paparazzi, familia s-a destrămat.

Thomas a suferit două atacuri de cord şi nu a putut să-şi plimbe fiica spre altar- o datorie care a căzut în sarcina prinţului Charles, despre care se spune că este un mare susţinător al Dorei.

Nu se ştie dacă Doria are în prezent un partener. Ea a fost fotografiată cu un inel ce nu pare de logodnă, pe degetul inelar. Ea a avut un iubit în timpul copilăriei lui Megan, dar nu se ştie dacă încă mai sunt împreună.

În prezent, Meghan şi Harry se află în Canada şi primesc diverse oferte de la televiziuni americane pentru mult-râvnitul prim interviu. Doria este din nou în Los Angeles, unde a fost fotografiată vineri.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus