Stiri de ultima ora

Decolteul viral al lui Susan Sarandon

Decolteul viral al lui Susan Sarandon
Monden
Actrița americană Susan Sarandon, în vârstă de 69 de ani, a surprins audiența la gala de decernare a premiilor celei de-a 22-a ediții a Screen Actors Guild Awards 2016, desfășurată sâmbătă seara, făcându-și apariția pe covorul roșu într-o ținută care a reținut prin decolteul său impresionant. A fost cel mai comentat eveniment de la sfârșitul săptămânii trecute, iar imaginile au animat rețelele de socializare, relatează ziarul ABC.

Respectata actriță, nominalizată recent pentru rolul său din filmul "The Secret Life of Marilyn Monroe", a demonstrat că se află într-o formă excelentă. Susan a ales un deux-pieces pantalon alb, iar dedesubt, în loc de bluză, a afișat un sutien negru care îi scotea în evidență bustul.

Vedeta nu a venit singură pe covorul roșu, ci însoțită de fiica ei, Eva Amurri Martino (30 de ani), care a acaparat și ea privirile cu rochia sa sexy de culoare albastru electric.

Dincolo de laude, pe rețelele de socializare au fost postate și critici pentru ținuta aleasă, în condițiile în care actrița a trebuit să prezinte rubrica "In Memoriam", în care sunt amintite vedetele care au trecut în neființă în ultimul an.

Premiile acordate de Screen Actors Guild Awards sunt un bun indiciu pentru a ști care sunt filmele care vor lua Oscarul, având în vedere că o parte dintre membrii sindicatului actorilor votează și la premiile decernate de Academia de Arte și Științe Cinematografice din 28 februarie.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus