Stiri de ultima ora

Cel mai mare secret al lui John F. Kennedy. Arăta sănătos tun, dar era devorat de numeroase boli

Cel mai mare secret al lui John F. Kennedy. Arăta sănătos tun, dar era devorat de numeroase boli
Monden


Cu tenul său bronzat şi firea tonică, John F. Kennedy a fost văzut mereu ca un munte de sănătate şi vitalitate. Ironia sorţii este că cel mai tânăr preşedinte pe care l-a avut vreodată America a dus o viaţă plină de suferinţă, istoricul său medical fiind halucinant.



La 43 de ani, John F. Kennedy era cel mai tânăr om ales vreodată ca Preşedinte SUA. Pentru o ţară obsedată de tinereţe şi vitalitate, cum e America, Kennedy reprezenta un ideal, aspectul sănătos fiind, de altfel, unul din marile sale atuuri în cursa prezidenţială. Bine făcut, veşnic bronzat, cu un aer proaspăt, făcea impresia unui bărbat cu o sănătate de fier. În mod paradoxal, cel mai tânăr preşedinte de la Casa Albă avea şi cel mai complicat dosar medical, aşa cum s-a aflat abia la 30 de ani de la asasinarea sa.







Devorat zilnic de tot soiul de dureri, încă din copilărie, Kennedy făcea eforturi supraomeneşti pentru a ascunde frecventele sale suferinţe: probleme la colon, probleme intestinale, dureri cumplite de spate, febră mare şi multe altele. În timp ce SUA îl vedea drept un colos, un munte de sănătate, acesta lua pastile cu pumnul. 







Spitalizat de zeci de ori în cei 46 de ani de viaţă, Kennedy a ascuns lumii cel mai mare secret al său: boala Addison, cu care a fost diagnosticat, se pare, în 1947. O afecţiune a glandelor suprarenale, boala îşi face apariţia când glandele nu produc suficienţi hormoni steroidieni, cortizol si aldosterone. Cum de aceşti hormoni depind numeroase procese din organism, maladia afectează practic tot corpul. Culmea, tot boala Addison e responsabilă pentru aspectul bronzat, luat drept semn de sănătate, al Preşedintelui SUA. Schimbarea culorii pielea e unul din simptomele clare ale rarei afecţiuni, alături de ameţeală, stări de leşin, oboseală, diaree cronică, pierderea apetitului sau episoade de vomă.







Se pare că în 1962, John F. Kennedy lua incredibil de multe medicamente. Steroizi pentru boala Addison, antiiflamatoare pentru vechile probleme cu spatele, antispastice pentru enterocolită, antibiotic pentru frecventele infecţii ale tractului urinar, antihistamine pentru alergii. De altfel, legenda spune că familia lui deja făcea haz de necaz în privinţa sănătăţii acestuia. Apropiaţii glumeau că dacă un ţânţar l-ar muşca pe Kennedy, ţânţarul ar fi cel care dă de bucluc, murind otrăvit cu sângele acestuia.



Foto: Profimedia



 



 

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus