Barack Obama și Kim Kardashian, printre cele mai influente personalități din lume (Time)
AgerPress 16 Apr 2015 la ora 19:22 |

Monden
Foto: (c) Yin Bogu / XINHUA
Această listă, care nu este un clasament, este împărțită în cinci categorii. Printre titani , se numără rapperul și producătorul Kanye West, președintele-director general de la compania Apple, Tim Cook, starleta americană de origine armeană Kim Kardashian, președintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, și o femeie de afaceri americană, miliardară la numai de 31 de ani, Elizabeth Holmes.
Pentru capitolul de pionieri , publicația i-a ales, între alții, pe actrița americană Reese Witherspoon, artista britanică Emma Watson și astronautul american Scott Kelly, în timp ce dintre artiști i-a preferat pe americanul Bradley Cooper, interpretul de muzică country Tim McGraw, designerul Alexander Wang și umoristul John Oliver.
Din grupul liderilor din 2015 fac parte, în viziunea revistei Time , șeful de la Casa Albă, Barack Obama, președintele rus, Vladimir Putin, cancelarul german, Angela Merkel, președintele cubanez, Raul Castro, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, și cel grec, Alexis Tsipras, Marine Le Pen și liderul nord-coreean Kim Jong-un.
La categoria modele , lista include personalități precum Ruth Bader Ginsburg, judecător la Curtea Supremă a SUA, cântăreața Taylor Swift, Papa Francisc, economistul francez Thomas Piketty sau creatoarea de modă Diane von Furstenberg.
Ca în fiecare an, unele dintre caracterizările de prezentare a celor mai influente personalități au fost scrise tot de câte o personalitate marcantă. De exemplu, Barack Obama l-a descris pe premierul indian Narendra Modi, iar primul ministru britanic, David Cameron, a redactat textul referitor la șeful guvernului irakian, Haider al-Abadi.
Președintele american are la activ un număr record de 10 apariții pe această prestigioasă listă, pe care fosta Primă Doamnă a SUA Hillary Clinton, care tocmai și-a anunțat intenția de a candida la funcția supremă în stat, a apărut de 8 ori. Angela Merkel a figurat pe lista revistei Time de șapte ori, președintele chinez Xi Jinping de 6 ori, iar șeful statului rus, Vladimir Putin, de 4 ori. Papa Francisc este înscris pentru a 3-a oară, la fel ca Benjamin Netanyahu și senatorul american Elizabeth Warren.
Cea mai tânără prezență din listă este cea a pakistanezei Malala Yousafzai, de 17 ani, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, iar cea mai vârstnică este a președintelui tunisian, Beji Caid Essebsi, care are 88 de ani.