Stiri de ultima ora

„A făcut infarct în timpul orgasmului!” Tatăl cărui superstar hollywoodian a murit făcând dragoste?

„A făcut infarct în timpul orgasmului!” Tatăl cărui superstar hollywoodian a murit făcând dragoste?
Monden


James a murit în 1992 exact aşa cum şi-a dorit, în timp ce era în culmea plăcerii. Mai mult de-atât, bărbatul a reuşit să-şi prezică moartea şi să-i spună fiului său despre felul în care avea să treacă în nefiinţă. Iar copilul său faimos a vorbit despre despărţirea de tată într-o autobiografie care promite să se bucure de mare succes.



Este vorba despre Matthew McConaughey, care a făcut dezvăluiri fără precedent despre tatăl său, James, în cartea pe care urmează să o publice, Greenlights. Câştigătorul Oscarului, în vârstă de 50 de ani, a oferit, în People, câteva informaţii interesante din autobiografia pe care o va publica curând.







Aproape trei decenii s-au scurs de la moartea tatălui actorului care nu poate uita momentul în care a fost înştiinţat de mama sa că James a murit. „Nu mi-a venit să cred. Era tatăl meu. Nimeni şi nimic nu-l putea ucide. Cu excepţia mamei, se pare...”, mărturiseşte, mai în glumă, mai în serios, Matthew.



„Întotdeauna ne-a spus mie şi fraţilor mei: <Băieţi, atunci când o să-mi vină vremea, o să plec pe lumea cealaltă făcând dragoste cu mama voastră.> Şi chiar asta s-a întâmplat. A făcut infarct în timpul orgasmului.”







Totuşi relaţia părinţilor actorului a fost departe de-a fi ideală. Cei doi aveau o relaţie plină de pasiune, care devenea adesea violentă, ajungând de două ori la divorţ şi căsătorindu-se de trei ori în toată viaţa lor împreună. „Ei doi erau ca oceanul Pacific pe timp de furtună”, a dezvăluit McConaughey.



În lipsa tatălui, actorul a încercat să-şi cupleze mama cu tatăl lui Hugh Grant anul acesta, James Grant, care are nu mai puţin de 91 de ani. Cât timp se obişnuiesc cei doi văduvi unul cu celălalt, Matthew a ţinut să precizeze că relaţia pe care o are el cu soţia lui, Camila Alves, nu-i nici pe departe la fel de furtunoasă precum a fost cea a părinţilor lui: „Nici nu mai ţin minte ultima dată când mi-am ridicat vocea la Alves, când ne-am certat ultima dată.”







Soţii McConaughey şi-au jurat dragoste pe veci în faţa altarului în 2012 şi au împreună trei copii minunaţi, pe Levi (12), Vida (10) şi pe Livingston (8).

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus