Stiri de ultima ora

Video Potop la Craiova

Video Potop la Craiova
Meteo
Ne așteaptă câteva zile cu ploi și vijelii. Instabilitatea atmosferică se menține până spre sfârșitul săptămânii în mare parte din țară, și nu este exclus să avem parte chiar de grindină. Ploaia torențială care a căzut marți seara la Craiova a făcut pagube mari. Pe una dintre străzile inundate a distrus, pur și simplu, asfaltul.

Potop la Craiova

Străzi înghițite de șuvoaie și mașini aproape acoperite de apă. Și un trafic paralizat zeci de minute la o oră de vârf. Așa arăta marți Craiova, după furtuna de o oră și jumătate care s-a abătut asupra orașului.

Pe strada Gheorghe Bibescu din Craiova, capacele de la reţeaua de canalizare au sărit, sub presiunea apei, şi o porțiune din asfalt s-a prăbuşit.

Astăzi, după ce apa s-a retras, angajaţii Companiei de Apă au intervenit pe strada Bibescu și au început reparațiile. Clădirile din zona nu sunt puse în pericol, susțin autoritățile.

Meteorologii susțin că asemenea fenomene sunt normale pentru această perioadă a anului: luna iunie este cea mai ploioasă din an. Iar norii cu dezvoltare verticală aduc astfel de furtuni.

Până vineri seara, astfel de fenomene mai pot fi întâlnite. De altfel, meteorologii au emis o avertizare de vremea rea pentru centrul, sudul țării și pentru zonele de munte.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus