Stiri de ultima ora

Avertizare Cod galben de inundații emisă pentru râuri din 14 județe

Avertizare Cod galben de inundații emisă pentru râuri din 14 județe
Meteo
Hidrologii au emis joi o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă pentru râuri din 14 județe. Se vor depăşi cotele de atenție cu precădere pe râuri mici din judeţele Harghita, Covasna, Braşov şi Buzău.

Hidrologii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotele de atenție.

Avertizarea intră în vigoare joi la ora 16:00 și expiră vineri la ora 16:00 și vizează râuri din Harghita, Mureş, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău și Suceava.

Fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare de joi ora 22:00 până vineri ora 12:00 pe unele râuri mici din judeţele Harghita, Covasna, Braşov şi Buzău.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus