Stiri de ultima ora

Alertă de ploi torențiale, vijelii și grindină în 16 județe, până miercuri dimineață

Alertă de ploi torențiale, vijelii și grindină în 16 județe, până miercuri dimineață
Meteo
Alertă de ploi torențiale, vijelii și grindină în 16 județe, până miercuri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă alertă Cod galben de vreme rea, pentru 16 județe din ţară, valabilă de marți după-amiază până miercuri la ora 03.00.

Cod galben de instabilitate atmosferică

ANM anunță instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30-40 l/mp.

Codul galben este valabil în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în zona de munte și în nordul Moldovei. De la ora 18.00, se extinde și în Oltenia.

Alerta vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj și Olt.

Se menține avertizarea Cod galben de caniculă în regiunile sudice și estice.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus