Stiri de ultima ora

Stelian Ion, despre decizia CCR în legătură cu motivarea sentinţelor: Este o decizie extrem de importantă

Stelian Ion, despre decizia CCR în legătură cu motivarea sentinţelor: Este o decizie extrem de importantă
Local
Decizia Curţii Constituţionale privind necesitatea ca hotărârea judecătorească să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării va fi discutată cu prioritate în cadrul unui grup de lucru din care fac parte reprezentanţi ai unor instituţii importante din sistemul judiciar, care lucra deja la punerea în acord a legislaţiei penale cu hotărârile CCR, a declarat, joi, ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

"Este o decizie extrem de importantă ĹŸi (...) va trebui să fim foarte atenĹŁi din punct de vedere legislativ, motiv pentru care am trimis deja o invitaĹŁie către grupul de lucru din care fac parte reprezentanĹŁi ai unor instituĹŁii importante din sistemul judiciar, care lucra deja la punerea ĂŽn acord a legislaĹŁiei penale cu deciziile CurĹŁii ConstituĹŁionale şi cu directivele Uniunii Europene (UE). Aşadar, am lansat o invitaĹŁie pentru a discuta această problemă cu prioritate faţă de celelalte decizii ale CurĹŁii ConstituĹŁionale, care trebuie pusă ĂŽn acord", a precizat ministrul, la Parlament, după dezbaterea de la Comisia juridică din Senat pe tema desfiinţării SecĹŁiei pentru investigarea infracĹŁiunilor din JustiĹŁie.

Întrebat despre posibilitatea emiterii unei ordonanţe de urgenţă în cazul în care nu se va putea veni cu o soluţie legislativă pentru remedierea acestei probleme în termen de 45 de zile, aşa cum prevede legea, Stelian Ion a afirmat că va fi o decizie politică în acest sens, "dacă va fi necesară".

"Acest lucru va fi dezbătut în acel grup. Am verificat referendumul, pentru că, până la urmă, este vorba de ceea ce s-a votat în 2019, acolo întrebarea s-a referit la chestiuni care ţin de pedepse şi de infracţiuni, nu la chestiuni procedurale, la procedura penală nu a existat o procedură expresă. Dar va fi o decizie politică dacă va fi necesară şi în faţa unui iminent blocaj, pentru că această chestiune este extrem de serioasă, tocmai pentru aceste situaţii a fost creat instrumentul ordonanţei de urgenţă, dar nu spun că va fi OUG, e o decizie pe care o vom lua", a explicat ministrul Justiţiei.

În opinia sa, este "de anticipat" că se va ajunge la o amânare a pronunţării hotărârilor, având în vedere lipsa de personal din instanţe. "Este greu de explicat acum înainte să vedem considerentele deciziei, dar este de anticipat că se va ajunge la o amânare a pronunţării, astfel încât să fie posibilă şi redactarea hotărârilor judecătoreşti", a precizat Stelian Ion.

CCR a constatat, miercuri, că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării, precizând că redactarea acesteia ulterior deciziei lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil.
cugetliber.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus