De Ziua Micii Uniri, președintele Klaus Iohannis transmite că proiectul ”România Educată” trebuie să devină unul dintre pilonii centrali ai anilor care vin, o datorie a guvernanților, profesorilor, a întregii...
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic, relatează BBC, a declarat că Johnson a salutat decizia preşedintelui de a realătura Statele Unite la Acordul climatic de la Paris şi la...
Scandând „Libertate ” într o atmosferă ostilă presei, mii de persoane au mărşăluit de la gara Atocha la Piaţa Colon. Mulţi protestatari nu purtau măşti, în pofida obligaţiei legale de a le...
Lombardia, centrul economic din nordul Italiei, a fost închisă şi clasificată greşit ca „zonă roşie” timp de o săptămână din cauza statisticilor regionale eronate, dar un decret guvernamental...
Datele au fost evaluate de oamenii de ştiinţă din cadrul unui grup consultativ, care apoi au informat guvernui, conform BBC. Dovezile sunt în stadiu preliminar. Studiile au arătat tulipna britanică...
Departamentul de Stat al SUA a cerut sâmbătă Chinei să înceteze cu încercările de intimidare asupra Taiwanului, folosind „presiunea militară, diplomatică şi economică, ” notează dpa . În loc de campania...
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii în contextul combaterii epidemiei de COVID 19 a intrat în vigoare în Olanda sâmbătă, pentru prima oară după cel de al doilea război mondial, informează AFP....
Noua tulpină de Sars Cov 2 descoperită în Marea Britanie ar putea fi asociată cu un risc mai mare de deces. Vestea vine din Regatul Unit, acolo unde cercetătorii au constatat asta...
Lombardia a fost declarată “zonă roşie” dintr o eroare în urmă cu o săptămână, statisticile regionale fiind greşite, însă un decret guvernamental semnat sâmbătă a rectificat situaţia, relatează AFP. Regiunile Italiei...
Restricţiile impuse de Statele Unite investiţiilor americanilor în acţiuni ale unor companii din China ar putea afecta obligaţiuni în valoare de până la 60 de miliarde de dolari şi ar...
Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat memoria şi marele profesionalism al jurnalistului american Larry King, care a murit sâmbătă şi care l a intervievat în mai multe rânduri, a anunţat Kremlinul,...
Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Asaltul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie, şi morţile tragice şi distrugerea pe care le a provocat au demonstrat ceea ce ştiam deja ascensiunea...
Miniştrii britanici urmează să discute luni înăsprirea restricţiilor de călătorie, iar persoanele care sosesc în ţară ar putea fi obligate să stea în carantină în hoteluri, potrivit BBC, citat de...
Potrivit acestui proiect, poliţia ar urma să stabilească locuri precise pentru jurnaliştii care acoperă manifestaţiile, ceea ce, potrivit acestora, vizează limitarea libertăţii lor de deplasare. Într o scrisoare adresată ministrului protecţiei...
Autorităţile din Marea Britanie le ar putea oferi cetăţenilor englezi 500 de lire dacă au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus, într o revizuire generală a schemei de susţinere pe timpul perioadei de...
Consilierul pentru Securitatea Naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, l a chemat dimineaţă pe omologul său afgan Hamdullah Mohib pentru a şi exprima dorinţa ca toţi liderii afgani să profite...
„Al doilea val al coronavirusului loveşte lumea iar efectele sale se fac simţite şi în Brazilia şi în statul Sao Paulo”, a declarat guvernatorul statului, Joao Doria. „Creşterea numărului de...
Lloyd Austin este prima persoană de culoare care conduce Departamentul Apărării din componența guvernului Statelor Unite ale Americii. Foto Getty Images Senatul american l a confirmat, vineri, pe generalul în rezervă...
Prima reacție din PSD Olt după atacul Vioricăi Dăncilă la adresa lui Paul Stănescu vine de la deputatul Marius Iancu, care spune că în timp ce fostul premier și lider...