Stiri de ultima ora

SoNoRo „BRIDGES” 2014 – Punți muzicale între orașele lumii

SoNoRo „BRIDGES” 2014 – Punți muzicale între orașele lumii
LifeStyle
A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfășoară între 31 octombrie și 17 noiembrie 2014, la București, Cluj-Napoca și Iași, sub tema “BRIDGES”.

În premieră anul acesta, festivalul se lansează în afara României, printr-un concert susținut pe 22 octombrie de mezzosoprana Ruxandra Donose și Ansamblul Raro, în renumita sală Konzerthaus din Viena. Lansarea internațională a festivalului este organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Viena.

Deschiderea oficială a festivalului SoNoRo la nivel național va avea loc, ca în fiecare an, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București, vineri, 31 octombrie, la ora 19:00.

Programul SoNoRo “BRIDGES”, inspirat de unele dintre cele mai faimoase poduri ale lumii, acoperă un repertoriu vast. Acordurile rafinate ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Johannes Brahms, Edward Elgar, Claude Debussy sau César Franck, muzica experimentală a lui John Cage, armoniile sacre din compozițiile lui Monteverdi sau Gesualdo, fascinația contemplativă a muzicii lui Olivier Messiaen, lirismul lui Dimitri Șostakovici și divinul firesc al cvintetului lui Franz Schubert vor delecta publicul deja obișnuit cu seratele sonore.

“A IX-a ediție SoNoRo nu este doar un liant muzical între unele dintre cele mai faimoase poduri ale lumii - Pont Neuf din Paris, Westminster Bridge din Londra, Podul Alexander Nevski din St. Petersburg, Brooklyn Bridge din New York sau Podul Radetzky din Viena, ci și o vitală punte către ediția viitoare, poate cea mai importantă de până acum, cea în care pasărea SoNoRo va împlini zece ani de existență”, spune Răzvan Popovici, directorul festivalului.

Alături de concerte de excepție, SoNoRo a pregătit anul acesta și o întâlnire la București cu celebrul regizor francez Bruno Monsaingeon, care va discuta despre documentarele sale privind lumea muzicală a secolului XX, și una la Cluj-Napoca, unde scriitorul și jurnalistul Marius Chivu va îndruma publicul ardelean printre diversele punți și poduri celebre. Tot la Cluj-Napoca, prin colaborarea inițiată cu Universitatea de Artă si Design, paisprezece studenți ai Programului de Master Design Textil au creat produse SoNoRo, sub coordonarea profesorului universitar doctor Radu Pulbere, produse care vor fi disponibile și la vânzare la toate concertele SoNoRo din București și din țară. Interferența artelor este prezentă și prin intermediul obiectelor de ceramică unicat, integral realizate și decorate manual pentru SoNoRo de Mădălina Teler, designer ceramist (“De Ceramică”).

Peste 35 de artiști internaționali, membri de renume ai elitei muzicale europene, vor lua parte anul acesta la festival: violoniștii Boris Brovtsyn, Vilde Frang, Alexander Sitkovetsky, Hugo Ticciati sau Daniel Rowland, violiștii Vladimir Mendelssohn sau Răzvan Popovici, violonceliștii Anja Lechner, Valentin Răduțiu sau Nicolas Altstaedt, pianiștii François Couturier și Henri Sigfridsson, clarinetistul Thorsten Johanns, fagotistul Bram van Sambeek sau Cvartetul Schumann sunt doar câțiva dintre muzicienii prezenți anul acesta la concertele de la București, Cluj sau Iași.

Programul complet al festivalului SoNoRo poate fi găsit pe www.sonoro.ro, iar biletele şi abonamentele pentru concertele din București sunt disponibile prin reţeaua Eventim - magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York. Din 2011, SoNoRo are loc anual în Arezzo, Italia, iar din 2013, în Sofia, Bulgaria.

Ediția SoNoRo „UP” din 2013 a însemnat peste 8.000 de spectatori, 17 concerte în trei orașe și peste 30 de artiști internaționali, lansarea albumului de fotografie SoNoRo Conac, încununare a seriei anuale de concerte estivale, și a unui nou CD oficial al festivalului.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus