Stiri de ultima ora

Redescoperă iubirea împreună cu Dana Nălbaru

Redescoperă iubirea împreună cu Dana Nălbaru
LifeStyle
După o perioadă în care s-a retras din viaţa publică pentru a-şi dedica energia aproape exclusiv familiei, Dana Nălbaru vine alături de publicul ei în această toamnă, pe 30 octombrie, la Bistro Cava din Bucureşti, într-o întâlnire de suflet. În cadrul acesteia, Dana va împărtăşi celor prezenţi experienţe din viaţa ei, va răspunde întrebărilor şi va povesti paşii pe care i-a făcut pentru a-şi găsi echilibrul interior.

Alături pe psihoterapeuta Diana Luana Frazzei vor fi încurajate demersurile de redescoperire a puterii interioare, pornind de la povestea de viaţă şi resursele fiecăruia.

“Primesc zilnic întrebări online despre viaţa mea de familie, despre modul în care am reuşit să fac trecerea de la viaţa agitatată din lumina reflectoarelor, la viaţa de mamă, careia m-am dedicat cu drag în ultimii ani. Cele mai multe întrebări vorbesc despre iubire, iubirea de sine, iubirea în cuplu, iubirea de parinte şi despre cât de greu este să păstrezi această iubire vie în viaţa prea agitată a multora dintre noi. Voi răspunde acestor întrebări, dar mai ales vă invit să găsim împreună resurse şi răspunsuri pentru a ne face toţi o viaţă mai bună.“ declară Dana Nălbaru

Întâlnirea din Bucureşti este începutul proiectului Redescoperă iubirea cu Dana Nălbaru, care va include în lunile viitoare alte întâlniri cu publicul, atât online cât şi în mod direct, dar care va aduce şi noi surprize muzicale, atât de aşteptate de fani.
www.bebelu.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus