Stiri de ultima ora

Dana Rogoz si micutul Vlad: o mama si un bebelus in perfecta armonie

Dana Rogoz si micutul Vlad: o mama si un bebelus in perfecta armonie
LifeStyle
Mereu in lumina reflectoarelor, la teatru sau in viata de zi cu zi, pe blog, on-line, la televizor, Dana Rogoz nu are timp sa poarte masti. Cand ai ocazia sa o cunosti, intelegi direct ca este si va fi mereu doar ea insasi, in fiecare moment. Un amestec unic de calitati, stari si delicatete, pe care nu ai cum sa-l mimezi vreodata: mama si totusi avand aceeasi candoare ce iti aminteste de ea copil, sotie atenta (Radu Dragomir, sotul ei, i-a adus, apoi s-a retras discret, lasandu-i pe amandoi la intalnirea cu Bebelu), dar si usor solitara (imediat dupa ce Radu pleaca,  dorindu-si parca sa il vada reintorcandu-se mai repede). Este relaxata si totusi atenta cu Vlad care, desi doarme in caruciorul lui, este purtat ca o comoara – Danei ii ghicesti tandretea cu greu mascata in aplecarea grijulie asupra carutului. Umbla ca pe ace, sa nu-l trezeasca, dar atunci cand Vlad face ochisori (il tinem langa noi, in scoica, la sedinta de machiaj), totul in atitudinea ei se transforma in bucurie si ras.

Mama si copilasul devin un intreg, un pachet de entuziasm si energie, fiind pe aceeasi lungime de unda in permanenta, desi fiecare pare sa fie si independent: Vlad – sa-si exerseze abilitatile recent descoperite de a merge  in jurul masutei de la BoConcept si de a apuca toate obiectele care ii cad in mana (adica pensulele si pudrele din trusa de make-up a Marinei), Dana – sa-mi raspunda la intrebarile pe care le-am pregatit pentru ea. Urmeaza sedinta foto, la care ne jucam: o joaca ce ii uneste pe mama si copilas in aceeasi simbioza unica, in care Dana ghiceste chiar si cea mai mica dorinta a lui Vlad si in care Vlad e de-a dreptul fascinat de imaginatia si energia mamicii lui.

Interviu realizat de Alina Miron / Fotografii: Antonio Cioarek / Make-Up Artist: Marina Chiorean

Vlad Luca implineste un anisor pe 1 martie (este la propriu martisorul tau). Iti mai aduci aminte momentul nasterii? Cum a fost?

Dana Rogoz: Imi aduc aminte foarte bine, ca si cum s-ar fi intamplat ieri. Nasterea era programata, de fapt, pe data de 5 martie, cand urma sa fac cezariana. Dar eu deja aveam contractii, de cateva zile. Imi amintesc ca era intr-o sambata, pe 1 martie. Radu imi spusese primul: „Dana, hai totusi sa vedem ca este OK si ca nu ne faci vreo surpriza”.

Medicul meu ginecolog, cand a auzit, m-a sfatuit si el sa merg la camera de garda, la Regina Maria, sa mi se faca o monitorizare fetala. Asta se intampla pe la ora doua dupa-amiaza, iar eu, relaxata, m-am dus abia pe la ora cinci la spital, gandindu-ma: „Ei, mai am timp!”.

Mie mi se parea ca nu avea cum sa fie vorba de contractii de nastere, pentru ca abia le simteam. Stateam foarte relaxata si tot eu incercam sa linistesc pe toata lumea ca mai am pana nasc. Pe drum, am fost calma. Nici nu mi-am luat cu mine bagajul, desi era facut, eu fiind deja in 38 de saptamani. Mi s-a parut ca era ridicol sa-l iau cu mine, pentru ca ma gandeam ca sigur nu o sa nasc… Iar ca dovada ca nici prin cap nu-mi trecea ca sosise momentul cel mare, chiar pe drum spre maternitate, ii spuneam lui Radu: „Oare cum va fi cand chiar vom face drumul asta pe 5, marti dimineata, cand voi naste?”. Mi se parea ca acum mergeam asa, de joaca.

Iar cand am ajuns acolo, din momentul in care mi-am dat jos bluza, doamna care m-a primit mi-a zis: „Dar stii ca ai o contractie acum?”. Zic: „Aa, da, cred ca da!”. „Pai cum cred? Nu te doare?” Eu: „Nuu… nu prea”. Erau contractii, intr-adevar. Dar eu aveam trombofilie, ceea ce insemna ca trebuia sa astept sa treaca mai multe ore ca sa mi se faca epidurala. Aceasta e procedura, altfel ar fi trebuit sa fiu anesteziata total… Erau si alte complicatii, era si cordonul ombilical in jurul gatului… Dupa cum am mai zis, eu eram initial programata la cezariana, asa ca acum aveam si acest stres. Imi doream sa treaca orele, ca sa fiu treaza.

Dar au fost ceva complicatii!…

D.R: Asa e, au existat. Dar eu am fost totusi foarte relaxata, m-am gandit doar ca totul o sa fie bine… Foarte multe femei isi doresc sa nasca natural, unele si pot, altele mai putin. Pana la urma, si eu am ales varianta mai sigura, deoarece, cu cezariana, riscurile erau mai mici in situatia mea, atat pentru mine, cat si pentru Vlad. Oricum, imi doream foarte mult sa fiu treaza in momentul nasterii. Nu stiu daca cunoasteti procedurile, insa trebuia sa opresc cu 24 de ore inainte de cezariana injectia pentru trombofilie. Aveam un protocol dat special de hematolog: el mi-a spus ca, daca se intampla mai repede, trebuie sa treaca minimum 12 ore ca sa mi se poata face anestezia in coloana si sa pot sa fiu treaza. De fapt, asta era dorinta mea principala. Ma gandeam: cum sa nu fiu treaza, sa nu-l aud pentru prima oara? Nu se poate!

Cred ca si eu am tot tras de timp acolo. Le spuneam: „Stati, ca nu nasc acum! nasc maine!”, le spuneam. Iar ei: „Doamna… ”. Se uitau la mine ca la o nebuna: „Nasteti!”. „Dar cand?” M-au pus la o perfuzie de scobutil si No-Spa si au zis: „Pai, uitati… Daca sunt contractii de nastere, nu le mai opreste nimic, niciun medicament. Daca, intr-adevar, sunt contractii false, dupa o jumatate de ora va ducem in camera si nasteti maine. Dar credem ca veti naste in seara asta.” Evident ca, dupa perfuzie, contractiile s-au intetit, nicidecum nu s-au oprit. Dar eu tot nu le simteam asa tare si eram cumva uimita: „Doar astea sunt?”. Intre timp, a fost chemat si medicul meu.

Eu voiam ca Radu sa vina cu mine in sala de operatii, pentru ca prima intalnire sa fie in trei. Dar cum eram calma, ii spusesem lui Radu sa stea linistit, sa mearga acasa, sa ia aparatul foto… Radu a plecat din spital si numai ce am vazut ca doamnele incep sa ma schimbe in camasa de operatie. Le-am intrebat: „Dar ce faceti?”. „Doamna… (cand spune cuvantul doamna, Dana imita din nou tonul usor disperat al medicilor si asistentelor care incercau sa o convinga ca e adevarat), nasteti!” „Dar cand?” „Astazi! In seara asta!” „Pai, in seara asta, pe la 12 noaptea, nu?” „Nu, doamna… acum!” In fine, ma impacientez si zic: „Aoleu, pai cat mai am?”. „Pai nu stim, cat dureaza pana va vine medicul, care e in trafic. Probabil, in vreo jumatate de ora, maximum trei sferturi de ora.” Il sun inapoi pe Radu: „Radu, vino repede, pentru ca eu chiar nasc acum, in jumatate de ora!”. In fine, s-a intors…

Nu a mai adus aparatul?

D.R: Nu a mai apucat, i-a adus altcineva un alt aparat, chiar la spital. Eu tot asa eram: „Stati, stati, stati sa vina si el!”. Trageam de timp… Apoi, totul a fost extrem de usor. Nu credeam ca poate sa fie mai simplu de atat. Chiar si recuperarea a fost extrem de usoara, totul mi s-a parut mult mai usor decat ma speriasera alte mame ca va fi. Adica imi aduc aminte nasterea efectiva, cum a tipat prima oara, cand inca era in burta cu corpul. Doar capul il scosese si a facut odata „Uaaaa!”. Dar eu inca il simteam si mi-a confirmat si medicul ca inca nu-l scosese cu totul cand a tipat tare-tare de tot.

Tin minte perfect totul. Inclusiv cum, imediat dupa ce am nascut, am iesit din sala de operatie, iar ei mi l-au si adus la san, la prima masa (De unde pana acum era amuzata si relaxata, Dana este acum vadit emotionata si schimba tonul). Sunt niste momente care nu se pot descrie in cuvinte! Nu pot spune ce am simtit atunci, mi-au dat lacrimile de bucurie instantaneu cand l-am auzit si cand mi-am dat seama ca e bine. Cred ca asta e visul oricarei mame, sa isi vada copilul, sa stie ca e bine.

Cum a fost pentru tine perioada sarcinii?

D.R: Nu am avut greturi sau stari de rau… A fost totul bine, in afara de aceasta problema sanguina, care implica injectii zilnice, dar pe care o cunosteam de dinainte de a ramane insarcinata si pe care mi-am asumat-o de la bun inceput. Nu am facut un caz din ea. Multa lume ma intreaba: dar cate injectii ai facut? Multe, cred ca sute, nici nu le stiu numarul, avand in vedere ca am facut de la cinci saptamani si le-am mentinut inca sase saptamani dupa nastere. Au fost multe, dar chiar nu conteaza, daca te gandesti pentru ce. Am trecut peste ele.

Povesteste-ne cum au fost primele luni cu Vlad. Te-a trezit des noaptea din somn?

D.R: La inceput, sigur ca da, dar e normal. Sa stii ca a fost destul de cuminte sau eu asa l-am perceput. Ma trezea doar de trei ori pe noapte. A fost mai greu cu lactatia, dar, intr-un final, toate s-au reglat si am reusit sa il alaptez exclusiv pana la sase luni, cand a inceput diversificarea. A fost mult mai usor decat as fi crezut. De la doua luni si jumatate a inceput sa doarma toata noaptea, adica de la 12 la 6 dimineata. A fost cuminte din punctul asta de vedere.

Ai atatea activitati – joci teatru, scrii pe blog, ai lansat parfumul Moon si mergi prin tara cu pop-up store-ul tau, ai blogul (danarogoz.one.ro), aparitiile in media… Toate necesita multa energie, dar peste tot in poze te vad foarte mult si cu Vlad. Il iei cu tine des?

D.R: L-am luat foarte mult cu mine, de cand era mic. L-am dus inclusiv la sedinte foto… Vlad e un copil vesel, se adapteaza usor. In masura in care se poate, il iau. Sigur, nu il iau cu mine daca este un loc nepotrivit pentru el, cu fum, zgomot sau alte situatii neplacute pentru un copil. Altfel, este cu mine. De exemplu, in primele luni, am facut postarile pentru blog in timp ce mergeam la plimbare cu Vlad. Cand adormea Vlad, noi ne retrageam intr-un loc in parc si faceam pozele, cu caruciorul undeva in spatele aparatului… Nici nu stiu cand a trecut timpul efectiv. Acum, cel mai mare soc al meu este ca il vad cum merge. Pentru mine, cred ca asta este cea mai mare transformare. Un alt prag a fost la primul dinte, cand am exclamat cu uimire: „Doamne, primul dinte! Deja?”. Iar acum, la primii pasi, mi se pare ceva la fel de uimitor…

Cand a facut Vlad primii pasi?

D.R: La zece luni si o saptamana, iar la unsprezece luni si cateva zile a inceput sa mearga bine. Acum, deja face multi, nu mai are treaba! Asta mi s-a parut cea mai mare transformare, un salt fantastic: de la a nu-si tine capul pana la a merge.

Cand nu il iei cu tine pe Vlad, cu cine il lasi? Cine va ajuta?

D.R: Mama. Si ma ajuta foarte mult si Radu. Cand plec undeva ori cu teatrul, ori cu Moon (parfumul Danei Rogoz, pentru care a inventat un pop-up store – un concept ingenios, de magazin deplasabil, care poate fi adus in orice loc din tara), imi tine locul Radu. Cand am un spectacol sau o lansare undeva in afara Bucurestiului, intotdeauna suntem toti trei, iar Radu ramane cu el cat eu joc sau am treaba. Iar acasa, mama.

La inceput, mamei i-a fost mai frica si recunoaste abia acum ca, desi ea a avut trei copii, lucrurile stau altfel cu nepotii. A zis ca, fiind primul nepot, la inceput era de-a dreptul panicata. Ma suna mereu: a regurgitat, nu stiu ce a mai facut… Pe cat era ea de stresata, pe atat am fost eu de calma. Surprinzator, pentru ca eu sunt o persoana agitata de fel, dar iata ca lucrurile s-au schimbat. M-a suprins si pe mine transformarea. Dar, pur si simplu, mi s-a parut ca am situatia sub control si ca stiu ce trebuie sa fac. Initial mi-a fost teama… Cand am fost prima data la neonatologie, inainte sa nasc, si am vazut copilasi atat de mici, mi se parea ca sunt foarte fragili! Dar apoi, la al meu, mi-am dat seama ca nu e chiar atat de fragil, nu mi-a fost teama sa-l tin… Nu stiu, m-am simtit chiar stapana pe situatie.

Iti aduci aminte cum l-ai anuntat pe Radu ca va fi tatic?

D.R: Imi aduc aminte foarte bine, pentru ca noi ne-am dorit acest copil. Am facut testul de sarcina chiar din prima zi de intarziere a menstruatiei, iar testul a iesit, dupa opinia noastra, negativ. Mi se parea clar ca nu e nimic, in sensul ca iesise o linie, iar a doua era extrem de slab vizibila. Doar daca te duceai la lumina si te uitai bine, probabil cu o lupa, poate ca reuseai s-o vezi. Radu mi-a zis: „Dana, hai sa nu innebunim acum, sa vedem a doua linie, cand ea nu exista. Nu e nimic, mai incercam.” Totusi, am sunat medicul ginecolog si i-am spus ca as vrea sa vin la o consultatie, ca am o intarziere si ca testul a iesit negativ. Cu alte cuvinte, ca vreau sa ma asigur, sa stiu daca totul e OK. „Eu cred ca esti insarcinata”, mi-a spus medicul. Nici nu apucasem sa ii explic ca era vorba de o a doua linie slab vizibila. Ii spusesem doar ca era negativ, asa ca am dat sa-l contrazic. Zic: „Nu, nu, pai nu auziti ca am facut test si mi-a iesti negativ?”. Mi-a raspuns: „Da, dar mai asteatpta cateva zile si daca iti iese negativ si dupa weekend, te astept sa vii la mine. Dar eu cred ca o sa vii direct la controlul de sarcina.” Nu stiu, am avut o senzatie, ca o intuitie fantastica. Si l-am sunat pe fratele meu, care e medic, dar de alta specialitate, si i-am zis: „Voi, medicii, sunteti culmea! Auzi, eu imi sun medicul sa ii spun ca tocmai a iesit testul negativ, iar el imi spune ca s-ar putea sa  fiu insarcinata. Culmea! Se vede foarte-foarte putin si a doua linie”. La care, fratele meu: „Dana, ma bucur sa fiu primul care iti spune felicitari! Esti insarcinata”. Zic: „Andrei, termina cu tampeniile! Nu auzi ca a doua linie… ”. A venit si raspunsul: „Dana, tine telefonul la ureche, mergi la calculator, intra pe Google si scrie acolo a doua linie putin vizibila”. M-a pus sa scriu in engleza. „Vezi? No matter how faint it is, the test is still positive. Indiferent cat de slaba e a doua linie, se cheama ca testul e tot pozitiv”. Am inchis telefonul si i-am zis lui Radu doar rezumatul: „Radu, astia spun ca sunt insarcinata”. Am scos testul de sarcina din gunoi (rade) si l-am reanalizat, cu alti ochi. Dupa aia, am mai facut doua teste, inca doua, dar nici atunci nu am fost ferm convinsi. Nici dupa ce am fost la camera de garda nu se vedea sarcina, pentru ca era prea mica. Abia in urmatoarea zi, a doua zi, a inceput sa fie linia din ce in ce mai vizibila si, intr-adevar, la controlul pe care eu il voiam pur si simplu asa, sa stiu, am aflat, ceea ce l-a transformat practic in primul control de sarcina. Dupa atata suspans, a fost o mare bucurie!

Vlad Luca e un nume frumos. Cum i-ati ales numele?

Ne-am dorit sa fie un nume romanesc. Am avut putine cautari, ca sa zic asa. Vlad ne-a venit foarte repede, firesc aproape, de cand am aflat ca e baiat. Vlad a fost prima optiune si singura. Al doilea nume a fost dat de baietelul lui Radu din prima casatorie, de fratele lui, de Barbu, care a avut de ales din mai multe. El ne-a tinut cumva in suspans pana aproape de botez, dar intr-un final a ales Luca.

Ne poti spune cu cine seamana Vlad? Poate ca fizic e cam devreme, dar ca personalitate si temperament?

D.R: Radu spune ca seamana cu mine. Ca e agitat ca mine, rade, e vesel, tonic si asa cum sunt eu. Dar, sincer, nu stiu ce sa zic. Mie mi se pare ca la trasaturi nu seamana nici cu mine, nici cu el. Asa, ca sa spui ca e „bucata rupta”. Multa lume din exterior spune: „Vai, e leit Dana!”. Altii spun: „Doamne, e leit Radu!”. Si atunci imi dau seama ca, de fapt, nu seamana cu niciunul. Pentru ca nu poate sa fie si leit Dana, si leit Radu in acelasi timp. E un mix. De altfel, nu am pus mare pret pe asemanarea fizica. Asa cum ziceam, Radu crede ca seamana cu mine. El spune asta in sensul ca… e mic si energic! Vlad e genul care mananca foarte mult, tot, absolut tot, chiar plange dupa mancare, dar este la limita de jos cu greutatea. Si de-aia zice ca seamana cu mine iarasi, pentru ca si eu mananc de sparg si nu ma ingras. Pare, cel putin momentan, sa fie acelasi soi.
www.bebelu.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus