Stiri de ultima ora

Criss, din trupa LaLa Band, își răsfață iubitul cu clătite

Criss, din trupa LaLa Band, își răsfață iubitul cu clătite
LifeStyle
Într-un interviu acordat Mirunei, la „Jurnal pentru copii”, membrii trupei LaLa Band, Criss şi Vlad, vorbesc despre noul lor proiect, trupa One, dar şi despre dragoste, filme şi actori preferaţi.

Criss şi Vlad, deveniţi celebri datorită trupei Lala Band, îi povestesc Mirunei, în editia de sâmbătă, de la 09.30, a emisiunii “Jurnal pentru copii” despre cum s-au cunoscut şi îndrăgostit, dar şi despre cum îşi petrec timpul împreunăşi ce planuri de viitor au.

Criss i-a mărturisit Mirunei că, de dragul lui Vlad, a învăţat să facă...clătite.

„N-a ieşit chiar un dezastru, nu mă pricep eu, dar mie mi-au placut, erau aşa,puţin mai zemoase”, îşi aminteşte Vlad. “Gătimîmpreună, atâtcât ne pricepem, spune Criss.

Idoli ai multor tineri din România, cei doi încearcă să fie un exemplu pentru toţi cei din jur şi au lansat un nou proiect: One, care îi reprezintă.

„Noi suntem plini de viaţă, ne potrivim şi de aceea am şi ales să se numeascăaşa pentru că suntem doi ca unul. LaLa Band este locul de unde am pornit fiecare în parte, atât noi, One, câtşi Alina, Dorian, Sore şi celalţi membrii. N-o să uităm niciodată LaLa Band, este umbrela noastră, de acolo am plecat fiecare sub alte umbrele. Noi am ales să fim One pentru că suntem împreună, suntem fericiţişi vrem săcântăm tuturor sentimentele noastre şi ceea ce cântăm noi în fiecare zi”, spune Criss.

Şi pentru că orice vedetă are alte vedete preferate, Vlad îi admiră pe Michael Jackson, trupa Queen şi pe actorul Robert DeNiro.

„Din punct de vedere actoricesc, Robert De Niro a fost unul dintre oamenii emblematici, care şi-au pus amprenta în actoria universală pentru că el a schimbat totul, a venit cu personalitatea lui, cu caracterul lui. Asta mi-a plăcut mie la el, asta am vrut şi eu să aduc în “Pariu cu viaţa” prin personajul meu, să fiu cât mai natural, pentru căaşa totul vine mult mai uşor.”

Mai multe detalii şi interviul complet cu cei doi actori şi cântăreţi, poate fi urmărit sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 09.30, la Digi24, în cadrul emisiunii „Jurnal pentru copii”.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus