Stiri de ultima ora

Calea Victoriei devine pietonală în weekend

Calea Victoriei devine pietonală în weekend
LifeStyle
Traficul auto va fi oprit, sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 21.00, pe segmentul de șosea de la Piața Victoriei până la intersecţia cu strada George Enescu, pentru cea de-a doua ediţie a evenimentului ”La pas pe Calea Victoriei”.

Trecătorii vor descoperi aici artişti stradali, mimi, arlechini, animatori pe picioroange, păpuşi uriaşe, muzicieni, portretişti şi caricaturişti, dar şi o serie de manifestări artistice menite să însufleţească centrul oraşului, precum studiouri foto mobile, concerte ale unor grupuri vocale şi instrumentale, potrivit News.ro.

Calea Victoriei va deveni, de asemenea, un imens teren de joacă dedicat celebrării Zilei Copilului, unde vor fi organizate echipe pentru participarea la campionate de jocuri precum ”Şotronul”, ”Elasticul” şi ”X şi O”. Un alt joc care va avea loc va fi de cultură generală, dedicat tinerilor şi adulţilor - ”În căutarea comorilor de pe Calea Victoriei”.

Evenimentul cuprinde şi ateliere de creaţie, spectacole de teatru pentru copii, toate cu acces gratuit, expoziţia de panouri ”La pas pe Calea Victoriei”, tonete cu produse handmade, accesorii, ceramică, icoane, porturi populare, fotografii cu Bucureştiul de altădată, miniaturi pictate, obiecte din piele, aranjamente florale, dar şi preparate diverse, dulciuri, plăcinte, sandwich-uri, produse apicole, cafea şi limonadă.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus