Stiri de ultima ora

Video Fructe exotice românești

Video Fructe exotice românești
IT & Media
Curmale, kiwi, smochine, rodii sau banana nordului. Aceste delicioase fructe exotice vor fi omologate ca soiuri românești! Au fost aclimatizate, așa că fermierii pot începe afaceri, mai ales că în țară sunt suprafețe întinse afectate de deşertificare, iar culturile tradiționale nu mai dau randament.

Curmalul provine din China și este renumit pentru fructele dulci, bogate în vitaminele C și P.

O echipă de cercetători de la Universitatea de Științe Agronomice din București l-a descoperit, în nordul Dobrogei, în 1997.

După mai mult de două decenii de studii, soiul a fost aclimatizat și îmbunătățit asftel încât să reziste iernilor geroase și să dea recolte mari.

Curmalul va fi omologat ca soi românesc anul viitor și va putea fi cultivat de fermieri, în condiții de siguranță.

Și alte soiuri de fructe exotice au fost aclimatizate și sunt în curs de omologare.

Cercetătorii estimează că noile soiuri de fructe ar putea fi cultivate pe suprafețe întinse, în următorii zece ani, mai ales ca afaceri de nișă.

Pentru moment, România este nevoită să importe cantități mari de fructe exotice.

De exemplu, în unele magazine găsim curmale din Iran, smochine din Turcia și kiwi din Noua Zeelandă. Iar prețurile sunt pe măsură.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus