Stiri de ultima ora

Twitter lucrează la o metodă de a da „dislike” postărilor

Twitter lucrează la o metodă de a da „dislike” postărilor
IT & Media


Twitter a anunțat că a început testarea unei noi modalități de a da „dislike” postărilor, prin intermediul unui sistem de tip upvote/downvote. Compania spune că noul sistem va apărea în câteva stiluri diferite și va fi folosit ca o metodă de a observa ce fel de răspunsuri preferă să ofere utilizatorii rețelei sociale.







Dislike-urile sau downvote-urile nu vor fi dezvăluite public, iar utilizatorul ale cărui postări sunt „ținta” acestora nu va fi notificat, însă va putea observa că le-a primit. Upvote-urile vor fi însă tratate la fel ca like-urile, astfel că vei fi notificat atunci când le primești.







Twitter a ținut să menționeze că butonul de downvote nu este exact echivalentul unuia de dislike, și că momentan este introdus doar în scopuri de cercetare. „În acest experiment, butonul de downvote ne arată că ești de părere că un anumit comentariu nu este relevant conversației” se arată în comunicare oficială a rețelei sociale.









Some of you on iOS may see different options to up or down vote on replies. We're testing this to understand the types of replies you find relevant in a convo, so we can work on ways to show more of them. Your downvotes aren’t public, while your upvotes will be shown as likes. pic.twitter.com/hrBfrKQdcY— Twitter Support (@TwitterSupport) July 21, 2021









Se pare că downvote-urile vor fi limitate doar la răspunsurile unei postări, și nu se vor putea aplica postării în sine. De asemenea, voturile nu vor modifica ordinea răspunsurilor precum se întâmplă spre exemplu pe Reddit, care are o structură similară de downvote/upvote.







Utilizatorii de Twitter au cerut de mult timp un buton de dislike, la fel ca și cei de pe alte rețele sociale. Mulți sperau ca și Facebook să introducă unul, însă platforma a preferat introducerea unor reacții care să exprime emoțiile utilizatorului cu privire la o postare, ceva ce și Twitter a testat la un moment dat.







Pentru moment, testul este disponibil doar pentru utilizatorii de iOS, astfel că cei care folosesc Twitter pe Android vor mai avea de așteptat până la încercarea butonului de dislike/downvote.

The post Twitter lucrează la o metodă de a da „dislike” postărilor appeared first on gadgets & lifestyle..

www.connect.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus