Stiri de ultima ora

Sony lansează noua generație de căști true wireless WF-1000XM4

Sony lansează noua generație de căști true wireless WF-1000XM4
IT & Media


Sony anunță astăzi noul model al căștilor sale true wireless din seria 1000X, mai exact WF-1000XM4, care dispun de îmbunătățiri multiple, de la o anulare activă a zgomotului mai eficientă până la o potrivire mult mai ușoară în urechile utilizatorilor.







ANC îmbunătățit și anularea zgomotului produs de vânt







Căștile au microfoane cu senzor dublu de înaltă performanță pentru anularea zgomotului. Prin prezența celor două microfoane pentru detectarea zgomotului pe fiecare cască – unul orientat înainte, celălalt către partea din spate – zgomotul ambiental este captat și analizat, ceea ce duce la anularea precisă a acestuia. Un nou driver de 6mm cu o suprafață magnetică mai mare cu 20% îmbunătățește capacitatea de anulare a zgomotului. Creșterea volumului suprafeței magnetice și diafragma oferă performanțe îmbunătățite la frecvențe joase.







Noile unități intraauriculare de ANC asigură o fixare îmbunătățită căștilor. Acestea sunt fabricate dintr-un material din spumă poliuretanică, moale și elastic, care maximizează zona de contact dintre vârful elementului intraauricular și canalul auditiv. Acest lucru elimină golurile, asigură izolarea sunetului și reducerea zgomotului și determină îmbunătățirea aderenței, pentru o potrivire mai stabilă.







Chiar și în zilele cu vânt puternic, utilizatorii se vor putea bucura de o experiență complet imersivă, spune Sony. Modul Automatic Wind Noise Reduction detectează vântul și anulează automat zgomotul produs de acesta.







High-Resolution Audio Wireless, acum și pe căștile true wireless















WF-1000XM4 suportă acum High-Resolution Audio Wireless, datorită LDAC, tehnologia de codare audio Sony deja cunoscută și adoptată în industrie. LDAC transmite de aproximativ trei ori mai multe date (la o rată maximă de transfer de 990 kbps) decât sunetul redat prin Bluetooth, permițându-le utilizatorilor să se bucure de o calitate cât mai apropiată de cea a unei conexiuni pe fir.







Prin intermediul Edge-AI, DSEE Extreme (Digital Sound Enhancement Engine) este realizată supraeșantionarea în timp real a fișierelor muzicale digitale comprimate. Recunoscând în mod dinamic pasajele instrumentale, genurile muzicale și elementele individuale ale fiecărei melodii, cum ar fi vocea sau interludiul, sunetul pierdut prin compresie este restabilit, pentru o experiență de audiție bogată și completă.







Speak to Chat și alte funcții de pe căștile overear își fac apariția și pe WF-1000XM4







Funcția Speak to Chat, de pe căștile WH-1000XM4 este acum disponibilă și pe WF-1000XM4 și le permite utilizatorilor să poarte conversații scurte fără a fi nevoiți să-și scoată căștile din ureche. De îndată ce conversația a fost inițiată, funcția Speak-to-Chat întrerupe muzica în mod automat și permite pătrunderea sunetului ambiental, astfel încât utilizatorii să poată dialoga. După încheierea conversației, muzica va fi din nou redată automat. Funcția Speak-to-Chat recunoaște vocea utilizatorilor și reacționează la aceasta, datorită tehnologiei Precise Voice Pickup, care combină patru microfoane și senzori cu procesarea semnalului audio.















Modul „Quick Attention” este disponibil pe WF-1000XM4, iar dacă utilizatorii doresc să asculte un anunț sau să doar să rostească ceva, tot ceea ce trebuie să facă este să plaseze degetul peste casca stângă pentru a reduce volumul și a lăsa să se audă sunetul ambiental.







Noile căști vin, de asemenea, cu Adaptive Sound Control, o funcție inteligentă care detectează unde se află utilizatorii și ce activitate desfășoară – spre exemplu, călătoresc, se plimbă sau așteaptă – apoi ajustează setările de sunet ambiental. Aceștia pot configura Adaptive Sound Control în așa fel încât funcția să poată recunoaște locurile pe care le vizitează frecvent, cum ar fi biroul, sala de sport, sau o cafenea preferată, și să adapteze sunetul pentru a se potrivi situației respective.







Căștile oferă și posibilitatea de a pune pauză și de a reda muzica instantaneu, pentru o experiență fără întreruperi. Astfel, utilizatorii nu trebuie decât să scoată căștile din urechi, iar muzica se oprește, datorită senzorului de proximitate care detectează momentul în care este utilizată o singură cască sau, dimpotrivă, ambele căști. Utilizatorii le reintroduc în urechi, iar muzica reîncepe chiar din punctul în care s-a oprit.







Carcasa, cu 40% mai mică decât generația anterioară















Pentru apeluri, Sony spune că a integrat Precise Voice Pickup și beamforming, tehnologii care au rolul de a oferi claritate și de a prelua doar sunetele rostite. În plus, un senzor de conducție osoasă poate prelua vibrațiile emise de vocea utilizatorilor, ignorând sunetul ambiental.







Unul dintre cele mai mari dezavantaje pe care eu le-am observat la WF-1000XM3 era cel al greutății, căștile fiind puțin prea voluminoase și grele pentru a sta bine în urechi. Ei bine, se pare că Sony a lucrat la acest aspect și a reproiectat XM4 pentru a fi cu 10% mai mici decât generația anterioară, micșorând de asemenea și carcasa cu 40 de procente.







În plus, utilizatorii pot găsi acum măsura ideală pentru urechile lor prin intermediul aplicației Sony | Headphones Connect. Aceasta îi va trece prin câteva măsurători simple pentru a identifica dimensiunea ideală a elementelor intraauriculare cu izolare fonică și pentru a calibra experiența de ascultare.







Încărcare wireless și rezistență la apă















Căștile vor beneficia de o utilizare de opt ore doar cu autonomia lor, și de încă 16 ore provenite din carcasa de încărcare. De asemenea, o încărcare timp de cinci minute oferă o autonomie de până la 60 de minute de redare, iar aplicația Sony | Headphones Connect va notifica utilizatorii atunci când carcasa de încărcare scade sub 30%. Nu lipsește și posibilitatea de încărcare wireless a căștilor.







Cu un rating IPX4 ce asigură rezistența la umiditate, stropii de apă și transpirația nu vor împiedica utilizarea WF-1000XM4.







Există și posibilitate activării unui asistent vocal – Google sau Alexa, iar WF-1000XM4 suportă și noua caracteristică Fast Pair de la Google, care permite conectarea prin Bluetooth cu sistemele cu Android printr-o simplă atingere. În fine, este disponibilă și opțiunea 360 Reality Audio, pentru telefoanele compatibile cu această tehnologie.







Preț și disponibilitate















Modelul WF-1000XM4 este disponibil în două variante de culoare, Negru și Argintiu, și va putea fi achiziționat la un preț de aproximativ  1400 lei, începând cu luna iunie 2021.

The post Sony lansează noua generație de căști true wireless WF-1000XM4 appeared first on gadgets & lifestyle..

www.connect.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus