Stiri de ultima ora

Sonda spațială chineză Chang e 5 a revenit pe Terra cu mostre selenare

Sonda spațială chineză Chang e 5 a revenit pe Terra cu mostre selenare
IT & Media
Capsula din cadrul programului chinez Chang e 5 (China s Lunar Sample Return Mission) a aterizat joi în provincia nordică Mongolia Interioară cu două kilograme de mostre selenare culese la începutul acestei luni, a informat Administraţia Naţională a Spaţiului din China (ANEC), citată de EFE.

Sonda Chang e 5 a revenit pe Terra

Succesul acestei misiuni transformă China în cea de-a treia ţară capabilă să colecteze eşantioane de pe Lună cum au făcut anterior SUA şi fosta URSS în urmă cu cinci decenii.

ANEC a precizat că în jurul orei 01:00, modulul orbital al Chang e 5 şi cel de revenire s-au decuplat la aproximativ 5.000 de kilometri deasupra Oceanului Atlantic.

Personalul misiunii a recuperat modulul care va fi transportat pe calea aerului la Beijing unde vor fi extrase eşantioanele selenare. Probele vor fi trimise la un laborator din capitală, unde oamenii de ştiinţă îşi propun să obţină informaţii despre vârsta şi istoria solului selenar.S-a încheiat astfel ultima etapă a unei misiuni de 23 de zile care a inclus aselenizarea sondei spaţiale, colectarea probelor de sol şi rocă, ascensiune şi andocarea la un modul de pe orbita Lunii şi, în cele din urmă, o călătorie de patru zile înapoi pe Terra.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus