Stiri de ultima ora

REVIEW Samsung Galaxy S21+ 5G, alegerea optimă din gamă - Revista connect Romania

REVIEW Samsung Galaxy S21+ 5G, alegerea optimă din gamă - Revista connect Romania
IT & Media
Iată că a mai trecut un an și am avut parte de o nouă lansare Samsung a celei mai noi iterații de telefoane din cea mai populară serie a producătorului sud-coreean, și anume Galaxy S. Samsung Galaxy S21+ 5G vine disponibil în trei variante, S21 5G, S21+ 5G și S21 Ultra 5G, iar în acest review vorbim despre varianta de „mijloc” a gamei, un produs onest care oferă tot ceea ce ți-ai putea dori, fără să facă rabat la nimic în ceea ce privește calitatea.

Unboxing

 Samsung Galaxy S21+ 5G vine ambalat într-o cutie neagră, clasică, destul de subțire, de dimensiunile aproximative a celei de la iPhone 12 Pro Max. Am atins acest subiect deoarece, în toamnă, atunci când Apple a anunțat că vor comercializa smartphone-uri care nu vor mai veni cu „brick” de priză în pachet, lumea întreagă a fost ultragiată, iar glumele și ironiile la adresa producătorului american au început să curgă pe Internet.

Printre cei care nu au ratat ocazia să glumească pe seama deciziei Apple a fost chiar Samsung, însă, aparent, producătorul sud-coreean a decis să adopte aceeași strategie precum rivalii de peste ocean. Glumele „nu au îmbătrânit bine”, Samsung fiind ironizată pentru aceeași decizie, iar pe alocuri chiar criticată. Trecând peste aceste decizii, un lucru este sigur. Cam acesta este viitorul.



Telefoane premium se vor comercializa fără accesorii, și este doar o chestiune de timp până și ceilalți producători importanți din piață vor urma același model de business. În cutia lui Samsung Galaxy S21+ 5G găsim terminalul în cauză și un cablu de încărcare cu mufe USB-C, documentația oficială a smartphone-ului, o cheie pentru tray-ul SIM și cam atât. Ce-i drept, nici nu stiu dacă ar fi fost nevoie de ceva în plus, în afară de „brick-ul” de priză, însă asta este o cu totul altă discuție.

Design

La capitolul design, Samsung Galaxy S21+ 5G stă mai bine decât predecesorul lansat în 2020. Finisajul este ceva mai curbat, aderența pe șasiu ceva mai bună, iar ansamblul de senzori foto de pe spate are o nouă formă, definitiorie pentru acest model. Dimensiunile acestuia sunt de 161,5 x 75,6 x 7,8 mm, iar smartphone-ul este unul destul de ușor, mai ales atunci când este folosit fără carcasă, cântărind 200 de grame.

De punctat tot la acest capitol este faptul că Samsung Galaxy S21+ 5G nu mi-a dat pentru nici un moment impresia unui telefon fragil, calitatea materialelor folosite pe acesta fiind de top. În ceea ce privește display-ul, acesta este protejat de sticlă Gorilla Glass Victus, iar spatele terminalului este și el acoperit cu Gorilla Glass.



Referitor la culorile în care noul Samsung Galaxy S21+ 5G vine disponibil, avem aici o variație de șase nuanțe disponibile, eu având ocazia să testez Phantom Black, un negru mat foarte elegant, de care nu prea se lipesc amprentele. Această culoare mi-a adus aminte destul de mult de Matte Black-ul de pe iPhone 7, una dintre culorile cele mai plăcute la vedere, de pe orice smartphone. 

Display

Gama S de la Samsung are o istorie bogată în ceea ce privește panourile de cea mai bună calitate, iar Galaxy S21+ 5G nu face excepție de la această regulă. Terminalul dispune de un ecran Dynamic AMOLED 2X, care vine cu o rată de refresh adaptabilă, care ajunge și la 120 Hz, însă nu și la rezoluție 4K, așa cum vedem pe vârful de gamă din acest an, Galaxy S21 Ultra 5G.



Diagonala ecranului lui S21+ este de 6,7 inci, foarte puțin mai mică decât în cazul flagship-ului Ultra (6,8 inci) și oferă o rezoluție maximă de 1080 x 2400 pixeli, cu un aspect de 20:9. Display-ul este unul care afișează culori foarte vii, și este cu adevărat o plăcere atunci când vrei să consumi conținut video, pe Netflix, YouTube sau alte platforme de streaming. O luminozitate de 1300 de niți asigură și ea o experiență de vizionare pe măsura segmentului de preț în care se încadrează Samsung Galaxy S21+ 5G.

Android 11 cu OneUI 3.1

La capitolul software, Samsung Galaxy S21+ 5G vine cu suport pentru Android 11, peste care producătorul sud-coreean a aplicat cea mai recentă interfață de utilizare, OneUI 3.1. Pentru a putea beneficia de cele mai recente versiuni este suficient doar să faci un update, iar în câteva minute ești gata de treabă.

Interfața de utilizare este una foarte curată, după ce vei reuși să scapi de bloatware și de aplicațiile de care nu ai nevoie, lucru la care Samsung nu stă prea bine, compania „încărcând” mereu terminalele proprii cu platforme din suita Galaxy Apps. În schimb, un lucru bun observat la S21+ 5G este faptul că OneUI te va întreba înainte să instaleze aplicații de care tu nu ai nevoie.

Sistemul de operare se mișcă foarte cursiv, mai ales datorită display-ului cu rată de reîmprospătare adaptabilă și oferă performanțe demne de un telefon de top al anului 2021. Aici nu ar fi prea multe de zis, doar că telefonul se comportă foarte bine chiar și în condiții de full-load, cu multe aplicații deschise, rulajul intens nefiind o problemă. 

Camera Foto 

Camera foto a lui Samsung Galaxy S21+ 5G este una triplă, alcătuită dintr-un senzor wide de 12MP cu f/1.8, un senzor telephoto de 64MP cu f/2.0 și un senzor ultrawide de 12MP cu f/2.2. Ansamblul livrează unele dintre cele mai bune poze pe care le poți scoate cu un smartphone, iar opțiunile din interfața de utilizare a camerei sunt și ele foarte diversificate. Acestea ar trebui să fie pe placul unei game largi de utilizatori, indiferent de nivelul de pricepere atunci când vine vorba de fotografie.



Atât pe timp de zi, cu sau fără zoom, cât i pe timp de noapte Samsung Galaxy S21+ 5G scoate poze care dispun de culori foarte vii, la care e o plăcere să te uiți, mai ales pe ecranul Dynamic AMOLED. Post-procesarea este și ea prezentă, iar modificările se simt. Nu de puține ori s-a întâmplat să am senzația că o poză nu are prea mult potențial, însă după ce software-ul și-a spus cuvântul rezultatul final a depășit așteptările. 















































Sub capotă

La interior, Samsung Galaxy S21+ 5G vine echipat cu cele mai noi procesoare și componente produse de Samsung. CPU-ul Exynos 2100, care este prezent pe terminalele S21+ 5G care se vând în afara Chinei sau a Statelor Unite, este unul dezvoltat cu ajutorul unui proces de fabricare pe 5 nm, cel mai nou din industrie la ora actuală. Acesta este ajutat de un GPU Mali-G78 MP14, despre care nu trebuie să mai specific că face față în orice joc sau aplicație de editare foto sau video.

În ceea ce privește spațiul de stocare, Samsung Galaxy S21+ 5G vine disponibil în două variante de echipare. Una de 128 GB cu 8 GB de memorie RAM, sau una de 256 GB cu 8 GB de memorie RAM. În ambele cazuri, terminalul, din păcate, nu vine echipat cu un slot de card pentru un plus de stocare.

În final, să vorbim și despre bateria lui Samsung Galaxy S21+ 5G. Aceasta este una ofertantă, de 4800 mAh, care ar trebui să țină până la 48 de ore în condiții medii de utilizare. Dacă ai nu ai nevoie de Always-on Display și dacă nu exagerezi cu jocurile sau cu streaming-ul de conținut multimedia poți scoate o durată a unui ciclu de încărcare de două zile. În caz contrar, în condiții de utilizare intensivă, bateria telefonului va rezista cu siguranță măcar o zi, fără să fie nevoie să iei încărcătorul sau bateria externă după tine. 

Concluzia connect

Samsung Galaxy S21+ 5G este fără îndoială unul dintre terminalele de top ale anului 2021, chiar dacă nu este cel mai performant din gama sa. Diferențele față de fratele său mai mare, S21 Ultra 5G nu sunt chiar atât de semnificative, iar dacă nu ai nevoie chiar de o cameră foto la absolut cele mai înalte standade, S21+ 5G este în mod cert răspunsul pentru tine.

Fiind disponibil la un preț de aproximativ 5000 de lei pentru varianta de 128 de GB spațiu de stocare, S21+ este într-adevăr un telefon care se situează într-o gamă superioară de preț dar care oferă înapoi o performanță pe măsura așteptărilor, mai ales din punct de vedere al display-ului cu care vine echipat dar și din perspectiva materialelor premium din care este construit și care ies în evidență încă de la prima atingere.

The post REVIEW Samsung Galaxy S21+ 5G, alegerea optimă din gamă appeared first on Revista connect Romania.

www.connect.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus