Stiri de ultima ora

Motorola își dezvoltă gama de telefoane de buget, cu noile Moto E și Moto G Fast

Motorola își dezvoltă gama de telefoane de buget, cu noile Moto E și Moto G Fast
IT & Media
Motorola a anunțat două noi modele de telefoane de buget entry-level, la prețuri de doar 149, respectiv 199 de dolari. 

Moto E și Moto G Fast vin să îmbogățească poziționarea companiei în zona device-urilor midrange și entry-level, acestea completând seria din care fac parte și Moto G Power, dar și G Stylus.

Modelul G Fast este destul de asemănător cu Moto G Power și G Stylus, cu un design similar și un display cu raport de aspect 19:9, însă aproape toate specificațiile noului model sunt mai slabe. Deși are același procesor Snapdragon 665, G Fast are doar 3GB RAM, 32GB memorie internă și un display de 720p, în locul panoului 1080p încorporat pe celelalte telefoane din seria G.

Camerele foto ale lui G Fast sunt identice cu cele ale lui G Power: un senzor principal de 16MP, o cameră ultrawide de 118 grade și 8MP, dar și una macro de 2MP. Senzorul pentru selfie are și el tot 8MP, iar bateria vine cu o capacitate de 4.000 mAh. Alte câteva detalii care merită menționate sunt scannerul de amprentă, încărcarea prin USB-C, mufa jack de 3,5mm și designul rezistent la apă IP52.

Pe de altă parte, Moto E vine cu un upgrade substanțial, comparativ cu modelul E6 de anul trecut. Telefonul a crescut, ca dimensiune a ecranului, până la 6,2 inci, are un notch în formă de picătură, dar și un senzor de amprentă pe spate, o premieră pentru seria E.

De această dată, Motorola a adăugat un procesor mai solid, trecând de la Snapdraon 435 la un Snapdragon 632. Și camera de pe spate a fost îmbunătățită, transformându-se într-un sistem cu doi senzori: o cameră principală de 13MP și un senzor de adâncime de 2MP. Modelul are o baterie de 3.550 mAh, o mufă jack de 3,5mm și este certificat IPX2, pentru rezistență la praf și umezeală.

Ambele telefoane rulează Android 10, care vine cu seria de îmbunătățiri aduse de Motorola pe telefoanele lansate recent, precum Edge Plus, inclusiv un mod de gaming, multe modalități de personalizare, dar și posibilitatea de navigare prin gesturi. Ambele telefoane vor fi disponibile începând din 12 iunie.
www.yoda.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus