Stiri de ultima ora

LG lansează următoarea versiune a măștii high-tech, cu difuzoare și microfon

LG lansează următoarea versiune a măștii high-tech, cu difuzoare și microfon
IT & Media


LG a anunțat o nouă versiune a măștii sale high-tech, cu un nume foarte prost ales – LG PuriCare Wearable Air Purifier. Compania nu a anunțat încă ce preț va avea noua versiune și unde va fi disponibilă, însă a confirmat că lansarea va avea loc în Thailanda luna viitoare, urmând să fie disponibilă și în alte piețe „odată ce primește aprobarea de la autoritățile locale”.







LG a anunțat anul trecut primul model al măștii sale, care se folosește de filtre de aer schimbabile și ventilatoare integrate pentru a filtra aerul. Compania spune că noua versiune are un motor mai mic și mai ușor, și va dispune și de difuzoare și microfoane care vor amplifica vocea celui care o poartă, pentru a putea fi înțeles mai ușor atunci când vorbește. Această tehnologie este numită de LG VoiceON și ar trebui să „recunoască automat atunci când utilizatorii vorbesc și să le amplifice vocea prin difuzorul integrat”.







Noua mască LG PuriCare cântărește 94 de grame și are o baterie de 1000mAh, putând fi încăcată în două ore prin USB. Sud-coreenii spun că este suficient de confortabilă pentru a putea fi purtată timp de până la 8 ore consecutiv.







De menționat este faptul că LG nu pretinde oficial că masca ar proteja împotriva coronavirusului, însă primul anunț al produsului sugera acest lucru. Asta pentru că filtrele de aer integrate pot aduna particule de mărimea virusului, astfel că, în teorie, masca ar putea fi într-adevăr o soluție de protecție.







Interesul companiilor de tehnologie pentru produse care au un rol de protecție a sănătății utilizatorului a crescut odată cu răspândirea pandemiei, investind masiv în creare unor tehnologii care să asigure că purificatoarele, mașinile de spălat sau alte gadget-uri pot asigura o protecție mai bună împotriva virusurilor. Inclusiv în zona măștilor high-tech LG nu este singurul jucător cu nume – Razer a anunțat la începutul acestui an o mască cu iluminare RGB, denumită Project Hazel, care ar urma să se și lanseze, în cantități limitate, în acest an.

The post LG lansează următoarea versiune a măștii high-tech, cu difuzoare și microfon appeared first on gadgets & lifestyle..

www.connect.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus