Stiri de ultima ora

Huawei nu mai poate livra telefoane cu aplicaţii şi servicii Google. De ce, ce înseamnă asta şi care sunt alternativele (Business)

Huawei nu mai poate livra telefoane cu aplicaţii şi servicii Google. De ce, ce înseamnă asta şi care sunt alternativele (Business)
IT & Media
Huawei a prezentat noile modele de smartphone-uri Mate 30, acestea fiind de departe cele mai avansate dispozitive mobile pe care le-a lansat până acum. Acestea sunt echipate cu cel mai nou şi cel mai puternic chipset mobil pe care compania chineză l-a realizat, modelul Kirin 990, cu cele mai avansate camere de pe piaţă şi cu sisteme de încărcare foarte rapide, atât prin cablu, cât şi wireless. Totuşi, la capitolul software, acestea se confruntă cu o mare problemă, Android 10 cu interfaţa EMUI 10 fiind livrat fără acces la Google Mobile Services, „coloana vertebrală” a sistemului de operare Google.

De ce nu mai poate Huawei să folosească Google Services

Pe 16 mai 2019, Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a aprobat , un document oficial care blochează colaborarea celor listaţi cu companiile americane. La momentul respectiv, această mişcare a fost privită drept o încercare din partea SUA de a forţa mâna Chinei în negocierile referitoare la comerţ care au loc de mai multă vreme pentru a primi o ofertă mai bună. Între timp situaţia a evoluat, iar ultimele declaraţii ale preşedintelui Trump spun că Huawei nu face parte din negocieri, iar situaţia cu Huawei este o problemă de securitate naţională , care este în mâinile armatei şi serviciilor de informaţii.

Din mai şi până acum, Huawei a primit , până în luna august, pentru a continua să cumpere tehnologie de la companii din America şi încă o extindere de 90 de zile care are termen de expirare în noiembrie. În ciuda faptului că Huawei poate cumpăra anumite componente hardware şi probabil şi software de la companii din SUA, pentru produse lansate sau licenţiate înainte de data de 16 mai, compania nu mai poate primi noi licenţe de utilizare pentru software care ar urma să fie instalat pe dispozitive noi, sau să cumpere componente hardware pentru dispozitive noi.

Autorităţile americane au realizat un sistem de excepţii de la acest embargou pentru companiile autohtone care doresc să continue să colaboreze cu Huawei. Fiecare cerere în parte urma să fie verificată, întrucât colaborarea dintre compania americană doritoare şi Huawei nu trebuia să „pună în pericol securitatea naţională a Statelor Unite”. 130 de companii au aplicat pentru o astfel de licenţă, însă niciuna nu a primit aprobare. Printre aceste companii se regăsesc inclusiv Google şi Microsoft.

Cum afectează această situaţie divizia Huawei Consumer

Huawei este o companie mare, iar grosul afacerilor sale este bazat pe dezvoltarea de soluţii de telecomunicaţii. Antenele sale telecom şi infrastructura pentru acestea este cea mai performantă de pe piaţă, iar aceste afaceri vor continua în mare parte neafectate, întrucât doar SUA şi alte câteva ţări au interzis utilizarea echipamentelor 5G ale companiei. Totuşi, situaţia de faţă afectează divizia de produse pentru consumatori, în cadrul căreia Huawei vinde produse către clienţi finali, nu către companii.

La capitolul hardware, situaţia este destul de complicată pentru o categorie de produse şi relativ simplă pentru cealaltă.

Laptop-urile Huawei folosesc procesoare, cipuri de Wi-Fi şi alte câteva componente produse de Intel şi Broadcom, companii americane. Compania are deja un stoc de componente cumpărat în avans pentru a putea dezvolta aceste dispozitive în continuare, însă, la un moment dat, acestea se vor termina.

Fără procesoare Intel, opţiunile companiei vor fi limitate, întrucât nu există o alternativă non-americană pentru acestea. AMD şi Qualcomm, singurele companii concurente pentru Intel pe piaţa de laptop-uri, sunt companii americane. Opţiunea care mai rămâne va fi cel mai probabil să înlocuiască procesoarele x86 cu modelele Kirin proprietare, bazate pe arhitectura ARM. Totuşi, aceste procesoare nu sunt destul de puternice pentru a oferi o experienţă de utilizare comparabilă pe un sistem de operare desktop.

În cazul smartphone-urilor, foarte puţine componente provin de la companii americane, fiind disponibile alternative de la companii din alte părţi. Huawei poate în continuare colabora cu producători din Europa, de exemplu.

Smartphone-urile şi laptop-urile care aveau deja licenţe pentru Android de la Google sau Windows de la Microsoft vor primi în continuare actualizări, în timp ce noile telefoane şi computere lansate nu vor mai putea folosi aceste sisteme de operare. Totuşi, în cazul Android, există o variantă open source, cunoscută drept Android Open Source Project, sau AOSP, care include funcţionalitatea de bază a sistemului de operare, dar fără serviciile şi aplicaţiile Google, părţi foarte importante, considerate cruciale pentru buna funcţionare a unui telefon mobil sau a unei tablete pe pieţele din vest.

Pe laptop-uri Huawei poate pur şi simplu să livreze un sistem pre-instalat open source, precum Linux, lucru pe care deja îl face , care nu afectează foarte mult funcţionalitatea.  Utilizatorii pot instala independent sistemul de operare de pe un stick USB după ce cumpără o licenţă direct de la Microsoft. Pe telefoane situaţia este mult mai complicată.

De fapt aceasta era întotdeauna diferenţa între telefoanele Huawei cu Android din China faţă de cele din pieţele din vest. Cele din China erau livrate cu Huawei Services, în timp ce cele din alte regiuni foloseau Google Services. De acum înainte, toate telefoanele Huawei vor fi livrate cu aceleaşi aplicaţii şi servicii dezvoltate exclusiv de companie.

CEO-ul Huawei şi-a exprimat destul de ferm poziţia în cadrul conferinţei Mate 30, spunând că nu şi-a dorit să se ajungă în această situaţie, însă autorităţile din SUA nu i-au dat de ales. Acesta pare optimist însă, spunând că se aşteaptă la o creştere masivă în vânzări în China şi la o scădere în vânzări în vest, însă crede că pe termen lung, vânzările de smartphone-uri vor fi în creştere. Aşteptările în vânzări pentru seria Mate 30 sunt de peste 20 de milioane de unităţi, mai mari decât în cazul seriilor Mate 20 (16 milioane) şi P30 (17 milioane).

Ce înseamnă asta pentru noul tău telefon Huawei

Dacă vei cumpăra oricare dintre noile modele Huawei Mate 30 , fie că vorbim despre modelul de bază de 800 euro, fie că vorbim despre modelul Mate 30 Pro de 1.100 euro, varianta 5G de 1.200 euro sau cea de lux, Porsche Design Mate 30 RS, de 2.100 euro, vei descoperi că există câteva funcţionalităţi cheie lipsă.

La prima pornire, nu va trebui să te autentifici folosind un cont Google, ci un Huawei ID, pe care s-ar putea să îl ai deja, dacă ai mai avut un telefon Huawei în trecut. Apoi, vei realiza că aplicaţiile pe care te-ai obişnuit să le ai pe orice dispozitiv Android lipsesc. Nu există Google Maps, nu există YouTube, Google Photos sau simpla sincronizare a contactelor din cloud de pe contul Google în agenda locală a telefonului.
www.go4it.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus