Stiri de ultima ora

Emiratele Arabe Unite lansează prima misiune spre planeta Marte

Emiratele Arabe Unite lansează prima misiune spre planeta Marte
IT & Media
Luna viitoare, Emiratele Arabe Unite se vor alătura statelor aflate în cursa de cercetare a planetei Marte. Prima misiune a EAU pe Planeta Roșie se va numi Amal (Speranță), iar scopul ei este diferit de proiectele similare, lansate deja de alte state.

Sonda spațială Amal va fi lansată pe 15 iulie de pe insula japoneză Tanegashima și, dacă totul va decurge normal, va ajunge pe Marte după 7 luni.

Sonda nu va coborî pe Planeta Roșie, ci va orbita în jurul ei, timp de un an marțian, adică 687 de zile terestre.

Amal are ca scop cercetarea climei de pe Marte, sonda fiind dotată cu trei senzori speciali și cu camere care pot înregistra în infraroșu și ultraviolet.

Din acest punct de vedere, Amal va fi diferită de alte misiuni lansate în trecut pentru cercetarea planetei Marte, deoarece până acum a fost studiată mai mult geologia planetei, nu și clima.

Cercetătorii susțin că în trecut Marte a semănat foarte mult cu Terra, dar ceva s-a întâmplat și clima s-a schimbat, astfel încât acum nu mai poate există apă la suprafață.

De aceea, misiunea Amal este foarte importantă, pentru că va putea oferi multe răspunsuri despre clima marțiană.

Misiunea pregătită de Emiratele Arabe Unite este realizată în colaborare cu specialiști japonezi și americani, cu experiență în explorarea spațială.  
www.yoda.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus