Stiri de ultima ora

CEO-ul Honor spune că noua serie Magic va depăși flagship-urile Huawei



George Zhao, CEO-ul Honor, a avut un interviu amplu cu un ziar local din China, vorbind despre provocările pe care le înfruntă acum compania devenită independentă, precum și planurile sale pentru viitorul apropiat.







Honor este deja într-un parteneriat cu Qualcomm pentru a crea un telefon din seria sa Magic cu un procesor Snapdragon 888. În interviu, Zhao spune că noua linie flagship a companiei sale va avea scopul de a depăși chiar și telefoanele din seria Mate și P de la Huawei. CEO-ul Honor a vorbit și despre despărțirea de gigantul din Shenzhen, care a fost făcută „amiabil, într-o manieră respectuoasă, cu o petrecere de adio și un speech ținut de Ren Zhengfei, CEO-ul Huawei”. 







Honor se află acum în negocieri și cu AMD și Intel, două companii americane, pentru a putea beneficia de componente ale acestora pe viitoarele laptop-uri Magicbook. 







Zhao a confirmat și că noile dispozitive mobile Honor vor avea camere mai bune și o putere de procesare mai mare, deoarece compania sa lucrează acum cu parteneri externi precum Qualcomm sau Google, și nu se mai bazează exclusiv pe relațiile celor de la Huawei.

The post CEO-ul Honor spune că noua serie Magic va depăși flagship-urile Huawei appeared first on revista connect, gadgets & lifestyle..

www.connect.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus