Stiri de ultima ora

ZBORUL MH370. Două fragmente care ar putea proveni din AVIONUL DISPĂRUT, descoperite în Australia

ZBORUL MH370. Două fragmente care ar putea proveni din AVIONUL DISPĂRUT, descoperite în Australia
International
ZBORUL MH370. Două fragmente care ar putea proveni din AVIONUL DISPĂRUT, descoperite în Australia

Mai multe avioane de recunoaştere au decolat spre zona respectivă şi se aşteaptă o confirmare. Premierul Tony Abbott a atras însă atenţia că s-ar putea totuşi să fie o pistă falsă. Potrivit presei, acesta este cel mai concret indiciu de până acum, aşa că australienii nu au de gând să-l treacă cu vederea.

Familiile oamenilor aflaţi la bord aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele căutărilor.

Au fost avertizate însă că, după o perioadă atât de lungă, trebuie să se pregătească pentru cel mai dificil scenariu.

Potrivit MEDIAFAX , unul dintre cele două obiecte "eventual legate" de zborul MH370 al Malaysia Airlines şi depistate de imaginile prin satelit măsoară 24 de metri, au anunţat joi autorităţile australiene, citate de AFP.

"Obiectele sunt relativ uşoare. Sunt obiecte de o anumită dimensiune, probabil în apă, plonjând aproape de suprafaţă şi urcând" intermitent, a declarat un oficial din cadrul Autorităţii australiene de securitate maritimă (AMSA), John Young. "Cel mai mare (dintre cele două obiecte) este de 24 de metri. Celălalt este mai mic", a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă.

"Este o pistă, probabil cea mai bună pistă pe care o avem pentru moment, dar trebuie să mergem la faţa locului (...) pentru a vedea dacă aceasta înseamnă ceva sau nu", a declarat Young.

Premierul australian Tony Abbott anunţase anterior în Parlament că există "informaţii noi şi incredibile", "bazate pe date satelitare, despre obiecte care ar putea avea legătură cu căutările".

"Trebuie să avem în vedere că localizarea acestor obiecte va fi extrem de dificilă şi ar putea să nu fie legate de zborul MH370", a avertizat el.

Criticată pentru gestionarea crizei, pentru opacitatea sa şi informaţiile contradictorii, Malaysia a insistat, de asemenea, asupra necesităţii de a verifica natura obiectelor reperate în sudul Oceanului Indian, la circa 2.500 de kilometri sud-vest de oraşul australian Perth.

"Fiecare pistă reprezintă o speranţă", a declarat ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein. Dar "trebuie să fim coerenţi. Vrem să verificăm, vrem să coroborăm", a declarat el.

Zborul MH370 care asigura legătura Kuala Lumpur-Beijing, cu 239 de persoane la bord - dintre care două treimi chinezi -, a dispărut la scurt timp după decolare, sâmbătă, 8 martie, la ora 00.41 (vineri, 18.41 ora României).

Peste 25 de ţări participă la operaţiunile de căutare într-o regiune vastă: din nordul Thailandei până în Asia centrală pentru coridorul nordic, din Indonezia până în Oceanul Indian pentru coridorul sudic.

Australia conduce căutările, împreună cu Indonezia, în coridorul sudic, care trece la câteva sute de kilometri de coasta sa occidentală.
www.realitatea.net

Articole similare :
comments powered by Disqus