Stiri de ultima ora

Utilizarea fondurilor europene pentru redresare ar putea declanșa o criză politică majoră în Italia

Utilizarea fondurilor europene pentru redresare ar putea declanșa o criză politică majoră în Italia
International
"Această criză guvernamentală este inexplicabilă. Nu doar pentru că suntem în mijlocul unei pandemii", a declarat marţi la postul public Rai 3 ministrul de externe italian Luigi Di Maio, politician al Mişcării 5 Stele, subliniind că este timpul să se ajungă la o înţelegere cu privire la pachetul de ajutor în valoare de zeci de miliarde de euro.

Conte a trimis luni membrilor coaliţiei o nouă propunere cu privire la utilizarea fondurilor de redresare.O şedinţă de guvern în cadrul căreia să se discute despre planul de finanţare este programată pentru seara zilei de marţi, înainte ca acesta să fie trimis parlamentului şi Comisiei Europene.Potrivit informaţiilor din mass-media, propunerea vizează aproape 123 de miliarde de euro, dintre care 20 de miliarde ar urma să fie utilizate în sectorul de sănătate.Timp de mai multe săptămâni, partidul de coaliţie Italia Viva, condus de fostul premier Matteo Renzi, a criticat planul de redresare al guvernului ca fiind inacceptabil şi a ameninţat că-şi va retrage miniştrii din guvern. Într-un interviu acordat marţi cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Renzi şi-a reiterat ameninţarea de a-şi retrage partidul din coaliţia de guvernare. El a spus că propunerea iniţială prevedea prea multe subvenţii şi prea puţini bani pentru investiţii.În prezent, guvernul Italiei este format din Partidul Democrat, Mişcarea 5 Stele şi partenerii din micile formaţiuni Italia Viva şi Liberi e Uguali (Liberi şi Egali). Alegeri parlamentare la termen sunt programate să aibă loc în Italia în 2023.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus