Stiri de ultima ora

Traton, divizia de camioane a Volkswagen, va plăti 3,7 miliarde de dolari pentru a deţine integral Navistar

Traton, divizia de camioane a Volkswagen, va plăti 3,7 miliarde de dolari pentru a deţine integral Navistar
International
Traton, divizia de camioane comerciale a grupului german Volkswagen AG, a acceptat să cumpere restul acţiunilor pe care încă nu le deţine la compania americană Navistar International, oferind 44,5 de dolari per titlu, sau 3,7 miliarde de dolari în numerar, transmit DPA şi Reuters.

"Suntem încântaţi că am ajuns la un acord de principiu pentru această tranzacţie, după negocieri intense cu Navistar", a afirmat Matthias Grundler, directorul general al Traton.

Separat, Navistar a informat că Board-ul său "este pregătit să meargă înainte" cu tranzacţia, iar acordul este sprijinit de cei mai mari acţionari ai săi, miliardarul Carl Icahn şi fondul speculativ MHR Fund Management.

Acordul vine după luni de negocieri şi evaluează întreaga companie Navistar la aproximativ 4,4 miliarde de dolari. În ianuarie, Traton a făcut o ofertă nesolicitată, de 35 dolari per titlu, sau 2,9 miliarde de dolari, pentru a achiziţiona participaţiilor deţinute de ceilalţi acţionari ai Navistar.

Producătorii de camioane din întreaga lume se confruntă cu dificultăţi din cauza costurilor ridicate pentru dezvoltarea noilor modele şi a scăderii activităţii în industrie. Ei sunt forţaţi să facă noi alianţe pentru a împărţi costurile. În 2017, Navistar şi VW au anunţat că vor colabora în vederea dezvoltării camioanelor electrice.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus