Stiri de ultima ora

Tensiuni la summitul G7 din Marea Britanie între liderii UE şi Boris Johnson, din cauza crizei nord-irlandeze

Tensiuni la summitul G7 din Marea Britanie între liderii UE şi Boris Johnson, din cauza crizei nord-irlandeze
International
Liderii Uniunii Europene au insistat, sâmbătă, la summitul G7, ca Marea Britanie să implementeze în totalitate Protocolul nord-irlandez al Acordului Brexit, iar premierul britanic, Boris Johnson, susţine că Bruxellesul nu înţelege situaţia din Irlanda de Nord.

Tensiuni la summitul G7 din Marea Britanie între liderii UE şi Boris Johnson, din cauza crizei nord-irlandeze

"Acordul din Vinerea Mare şi pacea din Irlanda au o importanţă majoră. Am negociat un Protocol în acest sens, semnat şi ratificat de Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Noi vrem cele mai bune relaţii cu Marea Britanie. Ambele părţi trebuie să implementeze ceea ce am stabilit. Există o unitate completă în UE asupra acestui subiect", a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, potrivit Sky News. Însă Boris Johnson susţine că Uniunea Europeană înţelege greşit situaţia din Irlanda de Nord. "Ca să fiu sincer, cred că în UE există un grad mare de neînţelegere privind situaţia din Irlanda de Nord, privind echilibrul Acordului din Vinerea Mare şi procesul de pace. Eu am fost politicos asupra acestor lucruri şi cred că vom avea unele soluţii practice. Iar dacă nu se va întâmpla aşa, cred că prietenii noştri trebuie să înţeleagă că prima îndatorire a Guvernului britanic este să susţină integritatea teritorială a Marii Britanii, iar noi vom face orice trebuie pentru a asigura acest lucru", a declarat Boris Johnson, potrivit BBC News.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus