Stiri de ultima ora

Summit G5 Sahel: Un context polititic, de securitate și umanitar foarte grav

Summit G5 Sahel: Un context polititic, de securitate și umanitar foarte grav
International
Amenințarea jihadistă din Sahel este una reală iar președintele francez, Emmanuel Macron, o analizează, timp de două zile, într-un summit virtual. Din G5 Sahel fac parte Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger și Ciad. Iar în capitala republicii Ciad are loc acest summit în care se discută viitorul operațiunii militare Barkhane. Este operațiunea derulată în Sahel și Sahara și susținută de armata franceză cu ajutorul aliaților europeni și locali pentru a diminua grupările armante salafiste jihadiste din Sahel. Operațiunea a fost lansată în 2013 iar de atunci 55 de soldați francezi au murit în această regiune. Armata franceză are în prezent în Sahel 5.100 de militari după ce în 2020 a suplimentat numărul lor și a trimis 600 de noi soldați.

A venit momentul să se decidă dacă Franța va retrage o parte din aceste trupe și când.    Potrivit președintelui Emmanuel Macron ar trebui ajustat formatul operațiunii ce vizează destrămarea grupărilor teroriste jihadiste din Sahel. În următoarele săptămâni se va decide noul format, susțin surse apropiate președintelui francez care adaugă că în ultimul an a fost constatat un progres militar dar nu și unul politic.   Palatul Élysée regretă că succesul tactic ce a permis slăbirea organizației Stat Islamic în regiunea celor trei frontiere - Mali, Burkina Faso și Niger - nu este acompaniat de o reîntoarcere a autorității statului aici. Paris cere o acțiune politică, în prelungirea celei militare pentru ca o dezvoltare locală să poată să aibă loc.    Președintele Comisiei de Apărare din Senat, Christian Cambon, vorbește despre un bilanț important - între 1 200 și 1 500 de jihadiști au fost eliminați în ultimul an.   Amenințarea nu a dispărut însă: filiala locală a organizației Stat Islamic a pierdut din capacitatea sa de a susține operațiuni de amploare dar, o filială a al-Qaeda și-a multiplicat atacurile în ultima perioadă.   Securitatea nu s-a ameliorat în Sahel, potrivit ultimului raport al Națiunilor Unite, în ciuda succesului militar internațional în regiune.    Liderii G5 Sahel discută și despre mijloacele financiare ce pot fi alocate pentru dezvoltare - fără perspective, populația locală nu va avea altă cale decât să se orienteze către grupările armate ce activează în zonă. Ministerul francez al Armatelor susține că nu este o problemă de buget ci de a investi acești bani în proiecte concrete pentru o perfectă sincronizare a acțiunilor militare cu cele de dezvoltare locală.    Națiunile Unite estimează că în 2019 aproape 4.000 de persoane au fost ucise de grupările teroriste prezente în Burkina Faso, Mali și Niger iar 500.000 de persoane au fost nevoite să fugă din calea atacurilor.   Executivul francez ezită în ceea ce privește retragerea propriilor militari și din prisma viitoarelor alegeri prezidențiale, cele din 2022.   Cum situația din teren nu este stabilă este luată totuși în calcul varianta unei retrageri rapide a unei părți din cei 5.100 de soldați francezi prezenți în Sahel - ceea ce ar putea satisface o parte a opiniei publice franceze și africane, tot mai reticentă la prelunigrea acestei operațiuni militare. Dar, alții ar putea să o acuze că își abandonează partenerii din Sahel, încă fragili.   Între timp, Franța cere partenerilor europeni să o ajute în Sahel, în plus față de cei 400 de militari din Estonia, Cehia și Suedia care se află acolo.   Palatul Elysée susține ideea unei apărări europene robuste mai ales în perspectiva în care va asigura președinția Uniunii Europene din ianuarie 2022.
www.rfi.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus