Stiri de ultima ora

Rusia este uneori un vecin „dezagreabil, înfiorător și insuportabil”, spune șeful diplomației franceze

Rusia este uneori un vecin „dezagreabil, înfiorător și insuportabil”, spune șeful diplomației franceze
International
„Trebuie să încercăm să păstrăm, cu toate acestea, o relaţie de lungă durată cu Rusia, să păstrăm canale de discuţie”, a declarat Jean-Yves Le Drian, întrebat în faţa Comisiei pentru politică externă a parlamentului francez despre încarcerarea opozantului rus Alexei Navalnîi.

„Nu vom renunţa la această ambiţie pentru că este vecinul nostru, chiar dacă este un vecin uneori dezagreabil, uneori înfiorător, alteori insuportabil, alteori complet reprobabil, dar este vecinul nostru”, a spus el.

Deși nu rup legăturile cu Moscova, francezii se declară foarte fermi în privința condamnării unor acţiuni precum cea desfăşurată împotriva lui Alexei Navalnîi, acțiune prin care Rusia dă dovadă de o „derivă autoritară foarte gravă”, susține ministrul francez.

Sancțiuni împotriva Rusiei

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat sancţiuni împotriva a patru înalţi funcţionari ruşi implicaţi în procedurile judiciare angajate împotriva lui Alexei Navalnîi şi în represiunea împotriva partizanilor săi.

„Sancţiunile nu sunt doar zgomot. Interzic (persoanelor vizate) să călătorească în interiorul UE şi să aibă acces la propriile active dacă sunt plasate în UE. Nu sunt nimic”, a asigurat Jean-Yves Le Drian, în timp ce mulţi se întreabă despre eficacitatea lor.

La rândul său, Departamentul american al Trezoreriei a impus marţi sancţiuni împotriva a şapte înalţi responsabili ai guvernului rus, între care figurează şi Aleksandr Bortnikov, şeful puternicului Serviciu de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB), ca răspuns la otrăvirea lui Alexei Navalnîi în luna august cu agent neurotoxic din familia Noviciok.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus