Stiri de ultima ora

Rafinăria PKN din Polonia va cere aprobarea Comisiei Europene pentru fuziunea cu compania de gaze PGNiG

Rafinăria PKN din Polonia va cere aprobarea Comisiei Europene pentru fuziunea cu compania de gaze PGNiG
International
Cea mai mare rafinărie din Polonia, PKN Orlen, va încerca anul acesta să obţină aprobarea Comisiei Europene pentru planificata preluare a companiei de gaze PGNiG, a anunţat luni directorul general Daniel Obajtek, transmite Reuters.

Trezoreria Statului este cel mai mare acţionar al celor trei companii listate la Bursa de la Varşovia, deţinând 27,5% din Orlen, 53% din Lotos şi 72% din PGNiG.

"Ne mişcăm foarte repede, pregătim o notificare şi o vom depune până la finalul anului", a declarat Obajtek pentru Reuters. El vrea ca ambele tranzacţii - Lotos şi PGNiG - să se finalizeze în acelaşi timp, în aproximativ un an şi jumătate de acum înainte.

Preluările vor consolida poziţia PKN în rândul celor mai importante companii europene de petrol şi gaze, compania fiind prezentă pe noi pieţe din Europa, inclusiv Estonia şi Ucraina, dar şi în afara continentului, a explicat Obajtek.

Acesta a adăugat că firma nu intenţionează să participe la planificata restructurare a industriei cărbunelui din Polonia. PKN nu va majora şi nu va vinde participaţia Energa în firma de stat PGG, a dat asigurări şeful PKN.

PGG, cel mai mare producător de cărbune din Polonia, este afectat de reducerea cererii pentru cărbune, de preţurile mai scăzute şi de creşterea numărului de infecţii, care a dus în iunie la închiderea temporară a unor mine.

În iulie, PKN Orlen a obţinut aprobarea condiţionată din partea Comisiei Europene pentru preluarea Lotos. În schimbul obţinerii aprobării Comisiei Europene, PKN Orlen îşi vinde o parte din benzinăriile sale din Polonia, şi intenţionează să facă schimburi de active cu concurenţii din alte regiuni europene, a explicat Obajtek.

În 2019, PKN Orlen a generat venituri de peste 111 miliarde de zloţi (28 miliarde de dolari), în timp ce veniturile Lotos şi PGNiG s-au situat la aproape 30 miliarde de zloţi şi, respectiv, 42 miliarde de zloţi.

În prezent, autorităţile de la Varşovia iau măsuri pentru reducerea dependenţei de gazele ruseşti, prin extinderea terminalului de import al gazelor naturale (LNG) de la Swinoujscie, pe ţărmul Mării Baltice, şi prin construirea unui gazoduct spre Norvegia.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus