Stiri de ultima ora

Platformă europeană pentru coordonarea reacţiilor la migraţia ilegală prin Mediterana de Est

Platformă europeană pentru coordonarea reacţiilor la migraţia ilegală prin Mediterana de Est
International
Miniştrii de interne şi ai migraţiei din 18 ţări, majoritatea din Europa de Est şi din Balcani, au convenit la o conferinţă la Viena ca platforma să se ocupe cu expulzarea mai rapidă a migranţilor respinşi şi cu proceduri mai rapide de azil, precum şi cu lupta împotriva traficului de persoane.

"Nu vrem să creăm structuri paralele", ci să creştem eficienţa autorităţilor existente, a declarat ministrul austriac de interne Karl Nehammer, la o conferinţă de presă, precizând că noua platformă va avea sediul la Viena.

"Asistăm în prezent la o creştere semnificativă a cifrelor privind migraţia", a spus şi ministrul german de interne Horst Seehofer, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă aConsiliului UE.

Conform agenţiei UE de protecţie a graniţelor, Frontex, numărul trecerilor ilegală de frontieră în Mediterana de Est între Turcia şi Grecia a crescut la 1.250 în iunie, o creştere de opt ori faţă de aprilie.

Statele din Balcanii de Vest se aşteaptă ca această direcţie să continue, a declarat Seehofer.

Ministrul german a promis că Berlinul va promova un acord la nivelul întregii UE privind o politică unică asupra migraţiei, pe care Comisia Europeană ar urma să o pregătească până în septembrie.

Actuala abordare fragmentată faţă de solicitanţii de azi "nu funcţionează bine", a declarat Seehofer.

Comisarul european pentru migraţie, Margaritis Schinas, a spus că proiectul va reflecta lecţiile învăţate din criza refugiaţilor din 2015.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus