Stiri de ultima ora

Oficialii SUA fac presiuni asupra UE pentru rezolvarea problemelor din domeniul agriculturii

Oficialii SUA fac presiuni asupra UE pentru rezolvarea problemelor din domeniul agriculturii
International
Negociatorii UE susţin că nu vor să includă agricultura în discuţiile bilaterale, în cadrul negocierilor demarate de SUA pentru a obţine condiţii mai bune pentru comerţ. De asemenea, negociatorii din SUA vor să încheie un nou acord cu Japonia, iar săptămâna aceasta se întâlnesc cu negociatorii din China pentru un pact separat. Adresându-se participanţilor la un forum organizat de Departamentul american al Agriculturii (USDA), Gregg Doud, negociatorul şef în domeniul agricol de la Biroul pentru politici comerciale al SUA, a afirmat că "este timpul ca UE să se implice în program" pentru a rezolva problemele legate de biotehnologie sau organismele modificate genetic (OMG). "Nu-mi pot exprima frustrarea legată de agricultura europeană şi de modul în care ei discută despre probleme cum ar fi biotehnologia şi hormonii din carnea de vită. Politicienii lor, atunci când le pui o întrebare, răspund: Ei bine, poate ar trebui să verific informaţia cu cei de la Greenpeace înainte de a răspunde ", a declarat oficialul SUA. Washingtonul susţine că procesul îndelungat din UE pentru aprobările în domeniul biotehnologiei încetinesc inovaţiile şi afectează accesul SUA la piaţa europeană. Şeful statului american - Donald Trump - şi preşedintele Comisiei Europene - Jean-Claude Juncker - au anunţat în iulie un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE. Acordul prevede o creştere a achiziţiilor europene de soia şi de gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, în schimbul suspendării noilor tarifele vamale impuse de Washington. Trump s-a angajat să reducă deficitul comercial al SUA pe relaţia cu UE, evaluat la 151 de miliarde de dolari. În octombrie, statele membre ale Uniunii Europene au acceptat să permită demararea negocierilor cu Washingtonul pentru majorarea importurilor de carne de vită fără hormoni din SUA, o decizie care ar putea reduce tensiunile comerciale transatlantice.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus