Stiri de ultima ora

O pictură de Picasso furată din Atena cu peste 9 ani în urmă a fost găsită de poliţie. Tabloul fusese oferit acestei ţări chiar de către artist, în semn de apreciere pentru rezistenţa din Al Doilea Război Mondial

International
Poliţia din Grecia a recuperat o pictură de Pablo Picasso, "Cap de femeie", care a fost furată în urmă cu mai bine de 9 ani din Galeria Naţională din Atena, informează DPA.

Cap de femeie, de Pablo Picasso

Hoţul ar fi fost un bărbat în vârstă de 49 de ani, a relatat luni seară presa din Grecia.

Pictura a fost descoperită împreună cu o altă operă de artă - o lucrare deteriorată a pictorului olandez Piet Mondrian - într-un depozit, la circa 50 de kilometri de Atena.

Ministerul Culturii din Atena a confirmat descoperirea celor două lucrări.

Pictura este estimată la 16,5 milioane de euro (19,7 milioane de dolari), însă are şi o semnificaţie specială pentru Grecia, întrucât a fost oferită acestei ţări chiar de către artistul spaniol, în semn de apreciere pentru rezistenţa dovedită de rezidenţii eleni împotriva trupelor naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus