Stiri de ultima ora

O nouă bătălie pentru Moldova între Rusia şi Occident. Moscova şi-a trimis „specialiştii“ la Chişinău să-l susţină pe Dodon

O nouă bătălie pentru Moldova între Rusia şi Occident. Moscova şi-a trimis „specialiştii“ la Chişinău să-l susţină pe Dodon
International
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a susţinut în mod deschis pe Igor Dodon, exprimând „speranţe foarte mari” de a continua dialogul cu acesta după alegeri.

Rusia acuză SUA că vor să instige la o revoluţie în Republica Moldova, dar o serie de investigaţii jurnalistice apărute la Chişinău, cu două săptămâni înainte de prezidenţiale, arată că preşedintele Igor Dodon este sprijinit agresiv de Moscova.

Şeful serviciului de spionaj extern al Rusiei, Serghei Narîşkin, a acuzat Statele Unite de faptul că ar pregăti o revoluţie „colorată” în Republica Moldova în cazul unei victorii a preşedintelui pro-rus Igor Dodon la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. „Vedem limpede acum că americanii pregătesc scenariul revoluţionar şi pentru Moldova, după evenimentele din Belarus şi Kârgâzstan”, se spune într-o declaraţie a lui Narîşkin, difuzată de serviciul de spionaj al Rusiei (SVR) şi citată de agenţia rusă Itar Tass. 

Şeful spionajului rus mai afirmă că Departamentul de Stat a dat indicaţii ambasadei americane la Chişinău să se pregătească de proteste în masă în cazul realegerii lui Dodon şi să ceară repetarea scrutinului. Dar, a analiză a Fundaţiei Jamestown arată că  Rusia este implicată puternic în procesele electorale din Republica Moldova, promovându-l agresiv pe actualul şef al statului, Igor Dodon, pe care îl prezintă ca fiind singurul care are capacitatea de a rezolva problemele ţării cu ajutorul Moscovei. Unele dintre acţiunile în acest sens a fost promovarea ajutorului rusesc la principalele canale de ştiri controlate de Dodon. Printre aceste „ajutoare” se numără angajamentului premierului rus Mihail Mişustin faţă de omologul său moldovean Ion Chicu de a oferi asistenţă financiară fermierilor moldoveni care au suferit în urma secetei, extinderea numărului de companii moldoveneşti autorizate să exporte în Rusia şi 200 de milioane de euro sub formă de credit pentru Republica Moldova,. 

Şansele Maiei Sandu

În cazul unor alegeri cu adevărat libere şi corecte, Dodon se va confrunta cu un risc extrem de mare de a pierde în faţa Maiei Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS). Anul trecut, Dodon a demis-o pe Sandu din funcţia de prim-ministru, după ce aceasta s-a opus încercărilor lui Dodon de a prelua controlul asupra Procuraturii Generale. De atunci, ea a militat pe o platformă pur anticorupţie în loc să se direcţioneze spre argumentele geopolitice – Est versus Vest. Un sondaj recent al IRI relevă o popularitate a Maiei Sandu de 20 la sută, faţă de 18 la sută a lui Dodon, astfel, pentru prima dată, ea ocupând locul întâi în rândul preferinţelor moldovenilor, după ce a mers în urma lui Dodon din 2016.

Dodon, agent al serviciilor ruse

Centrul „Dossier” (Досье) şi reporterii RISE Moldova au publicat o investigaţie care conţine mai multe detalii despre implicarea serviciilor speciale ruse în politica internă a Republicii Moldova, relaţiile lui Igor Dodon cu oamenii de la Kremlin, dar şi faptul că pe lângă administraţia lui Vladimir Putin activează o aşa-zisă „Secţie moldovenească”, condusă de un colonel din cadrul serviciilor secrete ruseşti, Igor Maslov, care pregăteşte pentru conducerea Federaţiei Ruse note informative despre politicienii de la Chişinău, reprezentanţi ai societăţii civile şi ONG. Responsabil de „secţia” dată este generalul FSB Vladimir Cernov, şeful departamentului prezidenţial pentru relaţiile regionale şi culturale cu stăinătatea. 

Totodată, investigaţia demonstrează că un grup de „consultanţi politici”, inclusiv din cadrul FSB-ului rusesc (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB ), au venit la Chişinău pentru a-l ajuta pe Igor Dodon şi PSRM în promovarea imaginii în cadrul scrutinului prezidenţial din 1 noiembrie. Aceşti „experţi” activează chiar în sediul central al Partidului Socialiştilor, iar periodic vizitează clădirea Preşedinţiei. Igor Dodon ar avea la Kremlin o serie de coordonatori, printre foşti sau actuali ofiţeri de securitate, cu care îşi pune la punct discursurile publice, de exemplu pe cel ţinut la conferinţa de securitate de la Munhen, de anul trecut. Liderul de la Chişinău a zburat la Moscova pentru consultări cu echipa sa de coordonatori ori de câte ori în Republica Moldova se întâmplau evenimente importante interne.

„Vectorii“ FSB 

Toate „note informative” ale „secţiei moldoveneşti“ a FSB de la Kremlin sunt elaborate în urma informaţiilor primite de la agenţii structurilor secrete ruse de la Chişinău.  Reporterii Deschide.MD au încercat să afle cine sunt persoanele din „reţeaua de agenţi” a FSB-ului în Republica Moldova şi au descoperit câţiva.  Unul dintre ei ar fi Igor Tuleanţev, ex-liderul Ligii Tineretului Rus din Republica Moldova, care la indicaţia generalului FSB Vladimir Cernov, pe parcursul anilor 2012–2014, a constituit un şir de organizaţii şi portaluri pentru a promova vectorul euroasiatic în Republica Moldova.  Este vorba de media-centru internaţional „Eurasia 24” (Международный медиацентр «Евразия 24») (www.eurasia24.md), în componenţa căruia se regăsesc următoarele organizaţii: Agenţia de ştiri „Eurasianews” (Евразийское агентство новостей – Eurasianews) (www.eurasianews.md) şi Centrul informaţional-analitic „Eurasia Inform” (Единый информационно-аналитический центр “Eurasia Inform”) (www.eurasiainform.md).

Tot la iniţiativa acestui, pe faţada mai multor clădiri din Chişinău ar fi fost amplasate panouri în susţinerea lui Vladimir Putin, candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Pentru „meritele deosebite” aduse în consolidarea prieteniei şi colaborării dintre Rusia şi R.Moldova, Tuleanţev a fost decorat de Federaţia Rusă cu Ordinul „Lomonosov”.

El a participat, de rând cu liderul partidului „Patrioţii Moldovei”, Mihail Garbuz, şi ex-guvernatorul Găgăuziei, ex-preşedintele Partidului Regiunilor, Mihail Formuzal, la mai multe întâlniri cu caracter secret cu Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel. De precizat că aceste întâlniri au atras atât atenţia SIS-ului, cât şi a Procuraturii Generale.

Tuleanţev a fost surprins şi în compania lui Dmitri Rogozin, fostul vicepremier rus care a fost declarat „persona non grata” pe teritoriul R.Moldova, din cauza numeroaselor ofense aduse cetăţenilor şi autorităţilor statului. Mai mult, este cunoscut faptul că Rogozin a luptat de partea separatiştilor în războiul din Transnistria din 1992.

La moment Tuleantev s-ar fi implicat în dezvoltarea relaţiilor cu mai multe mişcări extremiste din Rusia, printre acestea înregistrându-se „Наши” („Ai noştri” – nota red.), „Molodaia Gvardia”, „Rossia Molodaia”, grupări active în interiorul Rusiei şi în Ţările Baltice, pentru a influenţa deciziile politice în fostele republici sovietice.

Este vorba de media-centru internaţional „Eurasia 24” (Международный медиацентр «Евразия 24») (www.eurasia24.md), în componenţa căruia se regăsesc următoarele organizaţii: Agenţia de ştiri „Eurasianews” (Евразийское агентство новостей – Eurasianews) (www.eurasianews.md) şi Centrul informaţional-analitic „Eurasia Inform” (Единый информационно-аналитический центр “Eurasia Inform”) (www.eurasiainform.md).

Tot la iniţiativa acestui, pe faţada mai multor clădiri din Chişinău ar fi fost amplasate panouri în susţinerea lui Vladimir Putin, candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Pentru „meritele deosebite” aduse în consolidarea prieteniei şi colaborării dintre Rusia şi R.Moldova, Tuleanţev a fost decorat de Federaţia Rusă cu Ordinul „Lomonosov”.

El a participat, de rând cu liderul partidului „Patrioţii Moldovei”, Mihail Garbuz, şi ex-guvernatorul Găgăuziei, ex-preşedintele Partidului Regiunilor, Mihail Formuzal, la mai multe întâlniri cu caracter secret cu Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel. De precizat că aceste întâlniri au atras atât atenţia SIS-ului, cât şi a Procuraturii Generale.

Tuleanţev a fost surprins şi în compania lui Dmitri Rogozin, fostul vicepremier rus care a fost declarat „persona non grata” pe teritoriul R.Moldova, din cauza numeroaselor ofense aduse cetăţenilor şi autorităţilor statului. Mai mult, este cunoscut faptul că Rogozin a luptat de partea separatiştilor în războiul din Transnistria din 1992.

La moment Tuleantev s-ar fi implicat în dezvoltarea relaţiilor cu mai multe mişcări extremiste din Rusia, printre acestea înregistrându-se „Наши” („Ai noştri” – nota red.), „Molodaia Gvardia”, „Rossia Molodaia”, grupări active în interiorul Rusiei şi în Ţările Baltice, pentru a influenţa deciziile politice în fostele republici sovietice.

O altă persoană care apare în investigaţia „Dossier”-RISE este cetăţeanul rus Serghei Perfiliev, unul dintre „consultanţii” lui Igor Dodon în cadrul scrutinului prezidenţial. Perfiliev colaborează cu centrul de cercetări „Регион” (Regiune). „În secţiunea «experţi» a site-ului «Регион» sunt enumeraţi doi moldoveni – Valeriu Ostalep care, potrivit notelor informative din arhiva generalului Cernov, este un susţinător fidel al apropierii de Rusia, dar şi Bogdan Ţîrdea, observat la balcon alături de colaboratorul serviciilor ruse de securitate Gudilin”, se menţiona în investigaţie.

Valeriu Ostalep ar fi în legătură cu Igor Maslov, conducătorul „secţiei moldoveneşti” de la Kremlin. În perioada 2013 – 2016, Ostalep s-a evidenţiat ca o persoană implicată activ în acţiuni de susţinere a curentului „moldovenist – statalist”. Ulterior, după ce Igor Dodon a acces într-o ascensiune politică, forţele de la Kremlin prin intremediul lui Cernov şi Maslov, l-ar fi infiltrat pe Ostalep în cadrul Aparatului Preşedinţiei şi Consiliului Suprem de Securitate. Acesta a participat şi la elaborarea Noii strategii de securitatea.Ulterior, Valeriu Ostalep ar fi reuşit să se plaseze în administraţia preşedintelui I. Dodon, în calitate de expert pe probleme de securitate şi chiar s-a autopropus ca potenţial candidat la şefia Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS). 

Totuşi, se pare că, în urma unui raport al Ambasadei SUA la Chişinău, ar fi fost deconspirate unele legături ale lui Ostalep cu serviciile speciale din Rusia – Serviciul de Cercetare Externă (SVR). Acesta ar fi fost antrenat în mai multe activităţi de natură hibridă de compromitere a cursului european al Republicii Moldova, dar şi ca agent de influenţă contra NATO şi a Legii non-discrimării.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus