Stiri de ultima ora

Negocierile UE-UK pentru acordul comercial post-Brexit se prelungesc până miercuri, anunță guvernul britanic

Negocierile UE-UK pentru acordul comercial post-Brexit se prelungesc până miercuri, anunță guvernul britanic
International
Negociatorul-șef pentru Brexit din partea Uniunii Europene, Michel Barnier, poartă o mască de protecție anti-Covid imprimată cu steagul UE. Foto: Getty Images

Negociatorii-șefi pentru Brexit din partea Regatului Unit și Uniunii Europene au anunțat că vor continua negocierile pentru găsirea unui consens în ce privește acordul comercial dintre cele două părți până în ziua de miercuri, a transmis Downing Street Nr. 10, citat de BBC .

Michel Barnier, negociatorul european pentru Brexit, , negociatorul britanic, după ce ele ajunseseră din nou la un impas . El ar fi trebuit să revină la Bruxelles duminică, însă ambele părți au anunțat că negocierile se vor mai prelungi cu câteva zile.

Secretarul pentru Irlanda de Nord al guvernului britanic, Brandon Lewis, a declarat că extinderea discuțiilor este „un semn bun” că se va ajunge la un acord. „Trebuie să ne asigurăm că va fi un acord care funcționează nu doar pentru partenerii noștri europeni, dar și pentru Regatul Unit”, a adăugat el.

Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană în 31 ianuarie, însă încă se află în perioada de tranziție post-Brexit în care se supune regulilor pieței unice. În această perioadă, care se va termina la 1 ianuarie 2021, UE și UK trebuie să negocieze un acord comercial.

Dacă nu se va ajunge la un consens în privința unui acord, atunci relația comercială va fi guvernată doar de regluli Organizației Mondiale a Comerțului. Criticii afirmă că un astfel de scenariu va duce la dificultăți pentru afaceriști și economie, însă guvernul britanic insistă că Regatul va prospera, chiar și în aceste condiții.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus