Stiri de ultima ora

Kremlinul ameninți că va răspunde UE pentru sancțiunile în cazul Navalnîi potrivit intereselor Rusiei

Kremlinul ameninți că va răspunde UE pentru sancțiunile în cazul Navalnîi potrivit intereselor Rusiei
International
UE a instituit sancţiuni împotriva a şase înalţi oficiali ruşi şi a unei entităţi de stat pentru cercetare ştiinţifică, într-un răspuns neaşteptat de robust şi prompt la otrăvirea în august a opozantului rus Aleksei Navalnîi, un critic virulent al Kremlinului. Măsurile au intrat în vigoare după ce au fost publicate joi în Jurnalul Oficial al UE.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov , a declarat că nu există nicio logică pentru această decizie şi a spus că sancţiunile vor afecta relaţiile dintre Rusia şi UE.

Moscova va analiza evident situaţia şi va acţiona în conformitate cu propriile interese , a afirmat Peskov într-o conferinţă de presă, menţionând că Rusia va da răspunsul care va corespunde cel mai bine intereselor Federaţiei Ruse .

Este un gest deliberat neprietenos la adresa Rusiei, prin această decizie Consiliul UE a făcut rău relaţiilor dintre noi , a spus el.

Astfel, pe lista cu sancţiuni a UE a fost incluşi Andrei Iarin, şeful Direcţiei de politică internă din cadrul preşedinţiei ruse; Serghei Kirienko, primul adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse; Serghei Meneailo, trimisul special al preşedintelui rus în districtul federal Siberia; Aleksandr Bortnikov, şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) şi doi viceminiştri de la apărare - Pavel Popov şi Aleksei Krivoruciko, potrivit TASS şi EFE.

Pe lângă cei şase au fost instituite sancţiuni împotriva Institutului de stat pentru cercetări ştiinţifice în chimie organică şi tehnologie, responsabil de distrugerea stocurilor de arme chimice moştenite de Rusia de la Uniunea Sovietică.

UE menţionează că până în 1994, în cadrul misiunii sale iniţiale, acest institut a fost implicat în dezvoltarea şi producţia de arme chimice, inclusiv a agentului neurotoxic Noviciok, în condiţiile în care din anul menţionat entitatea respectivă a contribuit la programul guvernamental de distrugere a acelor arsenale.

La 20 august opozantului rus i s-a făcut brusc rău în timpul unui zbor intern de la Tomsk (Siberia) la Moscova. Echipajul a decis să efectueze o aterizare de urgenţă la Omsk (Siberia), unde acesta a fost spitalizat. Două zile mai târziu, el a fost transferat la o clinică din Berlin, la insistenţa familiei şi a colegilor săi.

Mai târziu, un laborator al armatei germane a găsit indicii clare că opozantul rus a fost otrăvit cu agent neurotoxic din familia Noviciok, rezultat ce a fost confirmat de cel al altor două laboratoare, unul din Franţa, celălalt din Suedia.

Doar autorităţile ruse au acces la acest agent neurotoxic de tip militar, a subliniat UE, care a considerat că utilizarea sa a putut avea loc, prin urmare, ca o consecinţă a nerespectării de către institut a responsabilităţii sale cu privire la distrugerea arsenalelor de arme chimice .

Decizia de a sancţiona aceste persoane şi entitatea respectivă intervine după acordul politic convenit lunea trecută de către miniştrii de externe din UE în cadrul unui Consiliu.

Măsurile constau în îngheţarea activelor pe care oficialii ruşi sus-numiţi le pot avea în UE şi interzicerea intrării lor pe teritoriul blocului comunitar.

Aceste măsuri se înscriu în baza legală conform căreia UE trebuie să instituie sancţiuni pentru proliferarea armelor chimice.

Este vorba de acelaşi instrument juridic prin care UE i-a sancţionat pe cei responsabili pentru deţinerea, transportul şi utilizarea agentului neurotoxic de tip Noviciok, în martie 2018 la Salisbury (Marea Britanie), împotriva fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale.

În urma deciziei care a intrat în vigoare joi, pe lista neagră cu sancţiuni a UE legate de armele chimice figurează în total 15 persoane şi două entităţi, potrivit EFE.

Separat, Uniunea Europeană a instituit joi sancţiuni şi împotriva omului de afaceri rus Evgheni Prigojin, supranumit bucătarul lui Putin , având în vedere activitatea sa de catering la Kremlin, pentru rolul său în destabilizarea Libiei, relatează AFP.

Evgheni Prigojin întreţine relaţii strânse, inclusiv financiare, cu o societate militară privată, grupul Wagner, şi joacă astfel un rol în activităţile acestui grup în Libia, căruia îi oferă sprijin, ceea ce pune în pericol pacea, stabilitatea şi securitatea în această ţară , precizează Jurnalul Oficial al UE.

Regatul Unit a anunţat joi că se alătură sancţiunilor UE şi instituie aceleaşi măsuri împotriva respectivilor şase oficiali ruşi pentru rolul lor presupus în otrăvirea lui Navalnîi, precum şi împotriva lui Evgheni Prigojin pentru activităţile sale în conflictul din Libia.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus