Stiri de ultima ora

Franţa şi pragmatismul geopolitic în Sahel

Franţa şi pragmatismul geopolitic în Sahel
International
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron va asista vineri 23 aprilie la funeraliile preşedintelui ciadian Idriss Déby ucis luni în contextul unor lupte între armata guvernamentală şi formaţiuni rebele venite din Libia. Statul Ciad reprezintă un element central în dispozitivul militar francez din regiunea Sahelului iar Franţa pierde în persoana lui Idriss Déby un preţios aliat.

Povestea lui Idriss Déby poate fi rezumată într-o singură frază: un militar care a luat puterea prin forţa armelor în ţara sa în urmă cu 30 de ani, care s-a menţinut la putere cu ajutorul armelor, a devenit un dictator şi a murit tot cu arma în mînă pe cîmpul de luptă. În buna tradiţie a dictatorilor morţi, unul dintre fiii lui Idriss Déby avînd grad de general, şel al gărzii pretoriene prezidenţiale, s-a instalat imediat la putere. În perioada războiului rece zeci şi zeci de dictatori din diverse ţări de pe planetă s-au aliniat în mod automat de partea ruşilor sau de partea americanilor. Iar din moment ce depuneau jurămînt de credinţă erau lăsaţi să facă pe plan intern ce voiau ei. Din această cauză Occidentul are o mare vinovăţie pentru sprijinul acordat, în Africa, Asia şi America latină unor şefi de stat autoritari sau chiar dictatoriali care nu aveau nimic în comun cu valorile democraţiei sau cu drepturile omului. Pragmatismul a fost regula numărul unu, şi a rămas în vigoare şi după căderea comunismului. Franţa a aplicat-o şi ea, mai ales în Africa şi a sprijinit şefi de stat motivaţi de o singură ideologie: să se menţină cît mai mult la putere ei, familia lor şi clanul lor. Idriss Déby face parte dintre ei.   Diaspora ciadiană condamnă în prezent preluarea puterii, în mod automat, de fiul fostului dictator, chiar dacă acesta promite că peste 18 luni vor avea loc alegeri libere. Promisiunile de acest gen nu au nici o valoare cînd vin din partea unor progenituri crescute la şcoala dictaturii. Statul Ciad, numărînd 16 milioane de locuitori, este, în principiu, o republică, ori acum tinde să devină o monarhie. În vîrstă de 37 de ani, Mahamat Idriss Déby, a dizolvat Adunarea Naţională şi guvernul, şi s-a autodeclarat Preşedinte al republicii Ciad, şef de stat şi şef suprem al armatei. 15 generali conduc acum ţara după ce au format un aşa-zis Consiliu militar de traziţie. Rămîne de văzut ce semnificaţie va avea acum deplasarea preşedintelui francez Emmanuel Macron la N’Djiamena. Va fi considerată această deplasare excepţională drept un act de cauţionare a noii puteri militare? Sau, dimpotrivă, Emmanuel Macron va încerca să obţină garanţii că noua putere va fi tranzitorie şi că va face un real viraj spre democraţie… Franţa este implicată miliar în zona Sahelului iar în capitala ciadiană se află principala bază a misiunii militare franceze anti-jihadiste Barkhan. Probabil că Emmanul Macron doreşte acum în primul rînd, prin vizita sa la N’Djiamena, să se asigure că alianţa regională locală anti-jihadistă rămîne operaţională. Pentru că haosul s-ar putea instaura repede în regiune pe fond de panică sau de izbucnire a unui conflict civil în Ciad. Rebelii pe care încerca să-i ţină la respect preşedintele Idriss Déby îşi au baza în Libia şi se prezintă sub numele de Front pentru alternaţă şi concordie în Ciad. Purtătorul lui de cuvînt, citat de agenţiile de presă, afirmă că rebelii vor continua înaintarea spre capitala ciadiană. Resursele lor în oameni sunt însă limitate, între 700 şi 1500 de combatanţi, sprijiniţi însă de generalul libian Haftar care controlează o bună parte din Libia. Nu este pentru prima dată în ultimii ani că rebelii ciadieni ataca oraşul N’Djamena, capitala ţării. În 2008 o ofensivă i-a dus pînă la porţile palatului prezidenţial, dar au fost respinşi cu ajutor francez, iar în 2019, cînd erau în drum spre capitală, au fost stopaţi datorită aviaţiei franceze la cererea lui Idriss Déby. În contextul haosului care se profilează la orizont şi al multiplicării grupurilor jihadiste în regiunea Sahelului, prioritatea Franţei şi a întregii Europe de altfel nu este democraţia în regiunile din centrul continetului african ci stabilitatea şi securitatea. În termeni mai aleşi, putem vorbi de pragmatism geopolitic.  
www.rfi.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus