Stiri de ultima ora

Femeile militar din SUA pot participa oficial la luptă. Neoficial, participau de mult

Femeile militar din SUA pot participa oficial la luptă. Neoficial, participau de mult
International
Pentagonul se pregăteşte să autorizeze formal participarea femeilor la lupte, validând o situaţie cu care acestea s-au confruntat în conflictele fără linie de front din Irak şi Afganistan, relatează AFP, potrivit MEDIAFAX .

La mai puţin de un an după abolirea legii americane care obligă militarii homosexuali să îşi păstreze secretă orientarea sexuală sub pedeapsa excluderii din armată, ridicarea interdicţiei de a participa la lupte constituie o nouă schimbare majoră de concepţie, în timp ce secretarul Apărării Leon Panetta urmează să părăsească postul în câteva săptămâni.

Decizia secretarului a fost luată la recomandarea militarului cu cel mai înalt grad din armata americană, generalul Martin Dempsey. Cei doi oficiali "vor anunţa renunţarea la această regulă care exclude femeile militar din lupte", probabil joi, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul apărării, sub acoperirea anonimatului.

De la regula instituită în 1994, femeile, în număr de 204.714 în armată (în afara celor în rezervă şi din garda naţională), reprezentând 14,5 la sută din efective, nu puteau participa la lupte.

Concret, o femeie nu poate, în prezent, să facă parte dintr-o secţiune a infanteriei sau să conducă un tanc. Dar multe dintre ele au fost mobilizate de-a lungul deceniului trecut în Irak şi Afganistan, conflicte fără linie de front, în faţa unui inamic care se amestecă în populaţia civilă.

Femeile, care pot fi infirmiere sau ofiţeri de informaţii, s-au confruntat, prin urmare, cu luptele.

Astfel, începând din 2001, au murit 144 de femei, dintre care 79 în luptă, potrivit datelor oferite Pentagonului în februarie 2012. Peste 280.000 de americani au servit în Irak şi Afganistan în această perioadă, respectiv 12 la sută din efectivele mobilizate.

Decizia lui Leon Panetta "reflectă realitatea operaţiunilor militare din secul XXI", a declarat senatorul Carl Levin, preşedintele puternicei Comisii a Apărării.

În opinia colegului său democrat Mark Warner, "este normal să se recunoască realităţile luptei militare moderne" şi rolul femeilor "care şi-au demonstrat competenţa şi curajul în numeroase rânduri".

Într-un prim pas către ridicarea interdicţiei de a participa la lupte, secretarul Apărării a permis în 2012 femeilor să ocupe 14.000 de posturi care le erau inaccesibile anterior, ca cel de membru al echipajului de lansare multiplă de rachete sau operatoare radar de artilerie.

Femeilor le era însă interzis să facă parte din forţele speciale sau din secţiunile de infanterie formate din câteva zeci de bărbaţi.

Majoritatea funcţiilor din forţele aeriene şi din marină le sunt deja accesibile femeilor, iar riscurile de a se afla în situaţii de luptă în acest caz sunt slabe. Femeile pot servi la bordul submarinelor americane de la 1 ianuarie 2011, sub rezerva unor zone adecvate unde să locuiască.

Dar o treime din posturile forţelor terestre şi ale puşcaşilor marini sunt rezervate bărbaţilor.

După ridicarea integrală a interdicţiei, diferitele branşe ale armatei vor trebui "să îşi pună în aplicare propriul plan de acţiune pentru implementarea deciziei", potrivit oficialului citat.

Şefii de Stat Major vor avea termen până în ianuarie 2016 pentru a ridica excepţii la noua regulă.

La sfârşitul lui noiembrie, un grup de femei militar americane a depus plângere împotriva statului federal, reproşându-le autorităţilor interdicţia de a participa la operaţiunile de luptă, o regulă "învechită", pe care ele o consideră discriminatorie. Avocata lor, Ariela Migdal, din cadrul puternicei organizaţii americane de apărare a drepturilor civile (ACLU), s-a declarat miercuri "bucuroasă".
www.gandul.info

Articole similare :
comments powered by Disqus