Stiri de ultima ora

Dancila, Putin si Magnitsky

Dancila, Putin si Magnitsky
International
Intr-un articol recent din The Jerusalem Post, pe care il semneaza in calitate de fost premier, Viorica Dancila concluzioneaza intelept, dupa o insiruire de elemente analitice combinate emotionant cu povestea personala: am crezut intotdeauna in posibilitatea ca Europa sa aiba o relatie vibranta, reciproc avantajoasa cu Rusia .Poate exista tentatia de a crede ca a vrut si dna Dancila sa para desteapta. I-a scris cineva un articol in engleza (bine scris, de altfel, cu toate elementele acolo, narativ si analiza, putina emotie si mesaj, asa cum sunt scrise toate articolele destepte ale propagandei). Insa vorbim despre mult mai mult decat atat, iar reactia ei - mai corect spus, reactia generata, prin consultanti, de terti direct interesati de relatia UE - Rusia - nu este deloc intamplatoare.Articolul vine exact la 2 zile dupa ce Comisia Europeana a anuntat luni, 19 octombrie, o propunere comuna (facuta cu Serviciul de actiune externa al UE) de regulament al Consiliului pentru sanctiuni impotriva incalcarilor grave ale drepturilor omului si ale abuzurilor la nivel mondial. Pe scurt, este propunerea de Regulament european de tip Magnitsky, pe care personal si ca delegatie le-am sustinut puternic pe agenda europeana si care schimba paradigma de abordare a relatiilor UE cu state terte si actori internationali care incalca flagrant drepturile si libertatile fundamentale.Pasul legislativ concretizeaza anuntul unei legislatii de tip Magnitsky facut de presedinta Comisiei europene, Ursula von der Leyen , in timpul discursului sau privind Starea Uniunii din septembrie 2020. In fata dificultatilor de a ajunge la un consens in sanul Consiliului privind impunerea sanctiunilor in Belarus, Turcia sau Rusia (in raport cu otravirea lui Alexei Navalnyi sau ororile regimului Lukashenko de pilda), a devenit mai evident decat niciodata ca un astfel de regim orizontal de sanctiuni este necesar. Cazul Navalnyi a precipitat, categoric, munca legislativa la nivelul UE, iar presiunea germana a contat.Propunerea este unul dintre actele juridice solicitate de Consiliu pentru a demara instituirea unui nou sistem de sanctiuni orizontale. Ea completeaza decizia Consiliului (pusa pe masa de Inaltul Reprezentant Josep Borrell). Odata adoptate, aceste documente oficializeaza, practic, regimul de sanctiuni UE in materie de drepturi ale omului, la nivel mondial.In decembrie anul trecut, ministrii de externe ai UE au fost de acord sa instituie un astfel de regim in stil Magnitsky pentru a-i penaliza pe cei ce incalca drepturilor omului. Insa anuntul de luni nu a numit propunerea comuna "Legea Magnitsky" a UE exact pentru a nu produce lezmajestati prietenilor Rusiei din Consiliu, tari precum Ungaria sau Italia. Daca guvernul de astazi ar fi fost condus tot de doamna Dancila, este foarte probabil sa fi avut asemenea reactii si din partea Romaniei.Surse diplomatice citate de Politico spun ca ar fi pretul platit pentru a obtine un acord in Consiliu mai usor si mai rapid, posibil pana la Ziua Drepturilor Omului din 10 decembrie. Formal Presedintia germana a anuntat ca doreste adoptarea actului pana la sfarsitul anului, pentru ca el sa intre in vigoare in ianuarie 2021. Deci exista un plan clar pentru ca lucrurile sa se miste repede si bine. Ceea ce tulbura semnificativ apele internationale si schimba raporturile de forta. UE nu a vorbit atat de clar si de coerent in materie de sanctiuni, intr-o singura voce, niciodata pana acum. Iar Rusia este tara europeana al carei regim a devenit cunoscut drept unul dintre cei mai mari abuzatori mondiali ai drepturilor omului. Mai mult decat atat, trigger-ul puternic in finalizarea acestei decizii a Uniunii il reprezinta otravirea lui Alexei Navalnyi, liderul opozitiei ruse, si reprimarea brutala a protestelor din Belarus - ambele cu legaturi puternice si directe catre Vladimir Putin .Ce propune Regulamentul, negru pe alb: punerea in aplicare a unor sanctiuni - de tipul inghetarii (sechestrului judiciar) activelor si restrictiilor de calatorie - impotriva celor gasiti responsabili de incalcari flagrante si repetate ale drepturilor fundamentale, indiferent unde au loc acestea in lume sau ce calitate au cei responsabili (lideri politici, reprezentanti guvernamentali sau oameni de afaceri). Iar acest lucru reprezinta o palma usturatoare peste obrazul si mai ales buzunarul regimului Putin, pentru ca acolo doare mai tare. Banii acolitilor Kremlinului sunt peste tot in Europa, asa cum au dezvaluit in mod repetat jurnalistii de investigatie, inclusiv atunci cand au scos la iveala marile scheme infractionale organizate si laundromatele cu conexiuni in Rusia.Mai mult decat atat, Comisia propune si sa i se incredinteze supravegherea punerii in aplicare a interdictiilor de calatorie, ceea ce este o premiera absoluta si s-ar putea sa creeze probleme inclusiv la nivelul acceptarii de catre Statele Membre, mai ales printre fanii regimurilor iliberale sau ai abuzatorilor. Argumentul lor este faptul ca aplicarea interdictiilor de viza este in mod normal o prerogativa a Statelor Membre.
www.ziare.com

Articole similare :
comments powered by Disqus