Stiri de ultima ora

Chevron vrea să cumpere cu 33 miliarde de dolari compania Anadarko, unul din cei mai mari producători independenţi de petrol din SUA

Chevron vrea să cumpere cu 33 miliarde de dolari compania Anadarko, unul din cei mai mari producători independenţi de petrol din SUA
International
Oferta reprezintă o primă de 39% faţă de preţul acţiunilor Anadarko de la închiderea şedinţei de joi a Bursei de la New York.

Aceasta este cea mai mare fuziune din industrie, după ce grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell a cumpărat în 2016 BG Group.

Pe fondul creşterii preţului petrolului în acest an, Chevron şi rivala sa mai mare Exxon Mobil şi-au dublat investiţiile în bazinul Permian din SUA, unul din cele mai mari centre pentru extracţia hidrocarburilor din şisturi petrolifere.

Entitatea combinată va avea acces la zăcămintele din bazinul Permian şi la proiectul de gaze naturale lichefiate (LNG) al Anadarko din Mozambic, a informat Chevron.

În predeschiderea Bursei de la New York, titlurile Anadarko au urcat cu 33% în timp ce acţiunile Chevron au scăzut cu 4%, investitorii fiind îngrijoraţi de costul tranzacţiei, care include preluarea datoriei de 15 miliarde de dolari a Anadarko.

Producătorii din bazinul Permian pompează aproximativ patru milioane de barili pe zi (mbd) iar analiştii de la IHS Markit se aşteaptă la majorarea producţiei la 5,4 mbd în 2023, mai mult decât producţia oricărei ţări membre OPEC cu excepţia Arabiei Saudite.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna mai a scăzut joi cu 1,03 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 63,58 dolari.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus