Stiri de ultima ora

Veşti BUNE pentru românii cu CREDITE ÎN EURO. Moneda europeană ar putea să scadă

Veşti BUNE pentru românii cu CREDITE ÎN EURO. Moneda europeană ar putea să scadă
Economic
Euro este prea puternic în raport cu alte monede, iar această situaţie afectează exportatorii din uniunea monetară europeană, a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, citat de Mediafax.

"Euro este chiar prea puternic pentru exportatorii noştri. Moneda a devenit, în contextul crizei din unele ţări emergente, un plasament sigur pentru investitori", a spus Van Rompuy.

Premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault, a declarat, de asemenea, săptămâna trecută, că euro este "un pic supraevaluat", adăugând că aceasta este şi opinia Fondului Monetar Internaţional.

Van Rompuy, care reprezintă la Bruxelles guvernele Uniunii Europene, a adăugat că efectele economice ale crizei din zona euro, precum creşterea redusă a PIB, persistă, însă pericolele privind existenţa monedei comune au fost depăşite.

"Pericolul existenţial pentru euro a fost depăşit. Am văzut pe pieţele financiare. Există o convergenţă mai ridicată şi în privinţa randamentelor obligaţiunilor guvernelor din zona euro", a spus Van Rompuy, prezent la un eveniment organizat de centrul de cercetare German Marshall Fund of the United States.

Îmbunătăţirea situaţiei din zona euro se poate vedea şi la nivelul cursului de schimb al monedei europene, a afirmat el.
www.realitatea.net

Articole similare :
comments powered by Disqus