Stiri de ultima ora

Superbet - echipamente de protecţie şi biocide pentru 30 de spitale din România

Superbet - echipamente de protecţie şi biocide pentru 30 de spitale din România
Economic
Grupul Superbet vine ȋn sprijinul celor aflaţi ȋn linia ȋntâi a luptei împotriva COVID-19 şi, cu ajutorul Asociaţiei INACO- Iniţiativa pentru Competitivitate, donează echipamente de protecţie şi biocide, pentru 30 de spitale din România, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, Superbet e recunoscător pentru eforturile uriaşe pe care personalul medical le face zi şi noapte şi se alătură marilor actori din economie care susţin eroii din sistemul sanitar. Kit-urile pregătite alaturi de partenerii de la INACO pentru unităţile sanitare din 20 de judeţe, cele mai solicitate în acest moment în lupta cu noul tip de coronavirus, au plecat spre destinaţiile unde sunt atât de aşteptate şi de necesare. Acestea vor fi livrate spitalelor de voluntarii Superbet din ţară, până Miercuri 13 Mai.

Augusta Dragic, preşedintele Fundaţiei Superbet, a declarat: "Ca fost medic chirurg, ştiu câtă nevoie este într-un spital de orice ajutor, mai ales într-o situaţie de criză. Mă bucur pentru că suntem parte din aceste fort naţional de ajutorare a sistemului medical şi mulţumesc echipei noastre pentru implicare, atât în Bucureşti cât mai ales încele 23 de oraşe în care vor ajunge aceste kituri. Cu ajutorul ambasadorilor Superbet, vizibilitatea gestului nostru va creşte şi pariez că va avea puterea unui exemplu. Mulţumesc de asemenea şi partenerilor de la INACO şi îi felicit pentru toate acţiunile pe care le întreprind."

Voluntarii Superbet şi INACO, prezenţi pentru a tria, repartiza şi încărca toate kiturile, au avut parte şi de o Super Surpriză. Li s-a alăturat şi legendarul Ilie Dumitrescu, ambasador de brand Superbet.

"Sunt fericit şi onorat fiindcă particip la această acţiune. Am fost impresionat de gestul Superbet, prima companie din domeniul pariurilor sportive care a acţionat pentru a-i ajuta pe eroii zilelor noastre, medicii din linia întâi. Înţelegre flexul tuturor de a se autoproteja în această perioadă, dar Superbet a trecut la nivelul următor şi a demonstrate că este un membru activ al comunităţii, capabil să facă diferenţa în momentele dificile.", sunt cuvintele lui Ilie Dumitrescu.
www.bursa.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus